fb

„Nu e rușinos să fii sărac, rușinos e să fii ieftin. La fel e și în dragoste!”

Oamenii săraci cu sufletul vor fi de zeci de ori mai periculoși decât cei fără bani.

Pentru că banii vor veni și vor pleca, pe când un suflet bogat fie îl ai, fie nu. Degeaba omul de lângă tine va dori o relație de durată dacă vei privi rece la el și la viitor, dacă nu vei ști cum să susții, dacă nu vei dori decât pofte de ocazie.

De asta înainte să fii într-o relație, înainte să te implici, întreabă-te: ești gata să fii om de încredere? Ești gata să cedezi de multe ori? Vrei sinceritate? Poți să asculți, să înțelegi, să demonstrezi și, ce e mai important, să iubești? Dacă da, fii cel mai bun. Dacă nu, ai o problemă.

Să te vinzi pentru o relație în care să nu duci lipsă de bani nu e soluție. Să-l săruți doar pentru că o să faci asta într-o mașină scumpă nu e alegere. Să te culci cu el doar pentru că de fiecare dată e șampanie, cină de milioane și cearșafuri de mătase nu e din dragoste.

Nu e rușinos să nu ai din prima mașină și casă, cum nu e rușinos să-ți recunoști greșelile, neajunsurile, mofturile, dar e al naibii de rușinos și aiurea să crezi că patru-cinci zerouri în plus înseamnă și iubire mai multă.

E greșit să vrei de la celălalt bani, să vrei de la relație proprii plăceri, să vrei de la viitorul vostru interes. E greșit și e fără sens. Sens e devotamentul și implicarea. Sens e lumea voastră construită pas cu pas. Sens e plăcerea voastră comună de a fi unul lângă celălalt.

Cei care pornesc o relație cu gândul de a obține ceva personal de la ea, sunt oameni care se vând sau oameni gata să cumpere emoții. Ambii nu vor reuși să aibă o familie de succes și un om iubitor alături. Pentru că atunci când se vor sfârşi resursele sau atunci când nu vor mai fi interese, nici dragoste nu va fi.

De asta, cel mai important e să fii sincer, să vrei sincer fericire și să o oferi fără să te îndoiești.

De Vorbă cu Tine

Nu e rușinos să fii sărac, rușinos e să fii ieftin. Așa e și în dragoste. – citat cu autor anonim.