Contează să te apropii într-un mod sincer și corect de sufletul unui bărbat, să înțelegi care sunt adevăratele tale intenții. Contează să vrei să empatizezi cu lumea lui, să-l accepți așa cum este, fără a avea gânduri egoiste.
Nu e vorba despre un scenariu bine gândit, pentru a impresiona un bărbat. Nici despre cuvinte spuse într-un fel anume, pentru a cuceri inima lui. Vei reuși să apropii în mod superficial, ca într-un final să se îndepărteze de tine.
Totul pornește din inima ta, de la felul tău de a fi, de la valorile pe care le ai. Nu trebuie să ajungi prea departe cu interpretările, încearcă pur și simplu să-ți trăiești cu demnitate viața, să nu uiți de tine indiferent de orice.
El se va îndrăgosti de lumea ta, de sufletul tău bun, de sinceritatea cuvintelor și de optimismul tău. Va admira curajul tău de a trăi experiențe, de a cunoaște oameni, de a îmbrățișa pasiunea și nebunial, de a descoperi liniștea.
Este simplu să cucerești un om sincer și bun, știind ce vrei de la această relație, de la această persoană, care sunt așteptările tale, ce poți să oferi partenerului. Înțelegi cum funcționează o relație sănătoasă, știi că e nevoie de asumare.
Fii tu, în orice situație, indiferent dacă ai dreptate sau nu. Fii sinceră, în orice situație, demonstrând un caracter demn. Nu poți să convingi că are rost dacă ai un comportament instabil, minți sau te prefaci.
Apoi, ascultă-l cu adevărat
Stai de vorbă cu acest om, fără a avea intenția să profiți de ceea ce vei afla. Pur și simplu conectează-te emoțional la povestea lui, înțelege de ce a acționat într-un anumit fel, de ce a avut acel trecut, de ce a plecat din acele relații.
Treci dincolo de superficial, insistă să pui preț pe o comunicare transparentă, directă. Cu această abordare ai mult mai multe șanse să provoci un bărbat să se gândească la relație altfel, să fie convins că e vorba despre mai mult decât o aventură.
Ai putea să-l forțezi să se schimbe, să trăiești o gelozie bolnăvicioasă, sau să domini relația, discuția. Sau ai putea să-l provoci să-și deschidă sufletul, să devii omului lui de încredere, să îți pese de fiecare dată când suferă sau este trist.
Un bărbat apreciază mult empatia și naturalețea unei femei, intenția ei de a trăi în doi libertatea, de a profita din plin de această interacțiune, de a veni cu mult optimism alături. Atunci multe bariere vor fi îndepărtate.
Simte emoția omului de alături, cunoaște-l cu adevărat, susține-l și fii aproape, atunci când are nevoie de tine. Acceptă-l și slab, și sensibil, și vulnerabil, această atitudine va trezi în el dorința să aibă grijă de tine, să ofere tot ce are mai bun.
Trăiește iubirea, trăiește omul, trăiește povestea, lasă în urmă trecutul sau interpretările inutile. Fii pentru acest bărbat o rază de lumină, o sursă de inspirație, femeia inimii lui.
© De Vorbă cu Tine





