Dacă bărbatul de lângă tine este capabil de aceste lucruri, oferă-i toată iubirea și afecțiunea

Există acel comportament demn, care te provoacă să nu mai ai îndoieli sau regrete, să vrei să construiești alături de acest om, să renunți la orice gând egoist și să îți pese cu adevărat. Atunci contează lumea voastră, povestea voastră, iubirea voastră.

Nu sunt gesturi făcute pentru a te impresiona, nu sunt cuvinte spune pentru a te cuceri imediat. Sunt valorile pe care le îmbrățișează în fiecare zi, alegerile pe care le face în mod asumat, deciziile pe care le ia în favoarea relației.

El poate și vrea să-și asume totul, din respect față de tine, conștient de valoarea relației, matur emoțional și implicat în orice moment. Nu este doar un moft, este felul în care îți spune că ești pentru el o prioritate, ești femeia care contează enorm.

În momente complicate vine aproape și caută soluții, nu fuge pe ușa din spate. Când ai nevoie de ajutorul său, reacționează și îți ascultă mesajele. Nu trebuie să implori atenția lui, să cerșești timpul său, să cauți motive de recunoștință.

Stă de vorbă cu tine și este de fiecare dată sincer, alege comunicarea în locul tăcerii intenționate, vine cu explicații și argumente potrivite, găsește răspunsuri la întrebări importante, te motivează să ai încredere, să nu îți mai fie frică.

Îți vorbește deschis despre trecutul său și despre planuri de viitor, nu are ce să ascundă, nu vrea să anuleze un atașament sincer prin comportamente egoiste. Îți demonstrează că are cele mai bune intenții, este devotat și înțelegător.

Te susține în toate

Știi că în orice moment, indiferent de orice, este alături de tine, gata să te asculte și să te încurajeze, să-ți îmbrățișeze durerea și să alunge suferința din sufletul tău. Empatizează cu stările tale, înțelege reacțiile tale, îți validează emoțiile.

Înțelegi că alături de acest bărbat poți construi mai mult decât o experiență trecătoare, în el poți avea încredere, lângă el te simți liberă și fericită. Nu te mai întrebi dacă are rost, dacă va rămâne alături, dacă există un viitor comun.

Este un bărbat fidel, care a anulat orice urmă de tentații străine, a refuzat să lase loc pentru aventură. Din clipa în care și-a asumat această relație s-a detașat de orice gând toxic, de pretenții exagerate și dorința de a controla.

Aduce acea stabilitate între voi, vine cu acea maturitate emoțională, oferă siguranță și liniște. Atunci ai toate motivele să oferi gingășie și afecțiune, să te conectezi emoțional, să lupți pentru povestea voastră, să te imaginezi alături o viață.

Găsește soluții, nu se blochează în eșecuri și provocări. Știe că această relație este mai importantă decât orice emoție superficială. De dragul tău acceptă compromisul, cedează în situații dificile, refuză să critice și să judece, să se joace cu tine.

Este omul tău de încredere, acel partener sincer și asumat, capabil să îmbrățișeze lumea ta și să aducă fericirea în sufletul tău. Lângă el vrei să construiești, să iubești profund, să lași loc pentru afecțiune, dor, naturalețe, bunătate.

© De Vorbă cu Tine