Dintre toate poveștile de viață, dintre toate interacțiunile, aventurile și relațiile avute, un bărbat va păstra în inima lui doar câteva femei, poate chiar una singură. Este felul în care acesta răspunde acestui dar al vieții: ține minte pentru toată viața.
Nimic nu este întâmplător, nimic nu este dat pur și simplu. Există oameni care vin în viața noastră să ne binecuvânteze sufletul bun, iar alții ne învață lucruri importante despre trădare și minciună. Așa sau altfel, nu putem uita ceea ce devine parte din noi.
Ea l-a înțeles cel mai bine. Nu este doar despre o comunicare sinceră, sau despre o interacțiune profundă. Este felul ei sincer în care a ales să cunoască omul, să-l accepte așa cum este el, să se atașeze de lumea lui interioară, să simtă cu adevărat.
Rămâne în inima lui, pentru că i-a fost alături în cele mai grele și dureroase momente, atunci când alții pur și simplu au fugit pe ușa din spate. Rămâne în inima lui, pentru că au împărțit cele mai fericite momente din viață, unice și magice.
A fost trădat sau mințit în trecut, dar această femeie l-a motivat să creadă din nou în iubire, să treacă dincolo de superficial, să se implice și să iubească total. Cu blândețea și liniștea ei, cu nebunia și naturalețea ei, a reușit să-i cucerească sufletul.
Ei nu i-a păsat de nimic, pur și simplu a îmbrățișat omul și nu l-a lăsat să plece. Pentru ea au contat profunzimea gândurilor, valoarea alegerilor, simplitatea gesturilor, mai mult decât aparențele și comportamentele bazate pe interes.
Ea a iubit total
L-a iubit atât de mult, intens și profund. I-a arătat că încrederea este mai importantă decât cuceririle de moment, liniștea contează mai mult decât orice dramă emoțională. A trăit fiecare clipă, fiecare experiență, fiecare gest și cuvânt.
Iubirea ei nu s-a pierdut, a rămas în inimă ca o dovadă vie a unei povești unice. A venit lângă el fără pretenții exagerate, fără așteptări incredibile, fără să judece, a oferit gingășie și naturalețe, l-a făcut să-i fie dor cu adevărat.
Și el a iubit-o enorm. A fost un bărbat diferit alături de ea, a renunțat la egoism și la interese ascunse, a fost gata să lupte pentru povestea lor și să o cunoască cu adevărat. A trăit intens, a făcut gesturi la care nu s-ar fi gândit în trecut.
Iubirea pentru ea l-a transformat, l-a schimbat în totalitate, l-a convins că bunătatea și frumusețea sufletului există. El nu a mai vrut să trăiască superficial, să fie o umbră în această lume, să lase loc pentru gânduri urâte și regrete.
Lângă ea a trăit experiențe unice, care nu pot fi uitate ușor. Lângă ea apusurile de soare au fost altfel, la fel și toate cafelele și plimbările în doi. Nu a fost nimic fals sau din interes, nu au fost nici cuvinte care dor.
Ea l-a provocat să trăiască fericirea, aici și acum. Ea l-a făcut să accepte nebunia vieții și farmecul fiecărei clipe. Ea și-a găsit loc în inima lui, pentru totdeauna.
© De Vorbă cu Tine





