5 motive să oprești relația cu un bărbat căsătorit

Iubirea venită din inimă te poate provoca să treci dincolo de limite, să să te atașezi de un suflet care nu este liber, să te îndrăgostești de un bărbat căsătorit. În acele momente nu ții cont de consecințe, de realitate.

Trăiești o iluzie care devine mai importantă decât adevărul. El este salvatorul tău, el îți promite atât de multe lucruri, el te cucerește prin felul său de a fi. Însă nu contează doar aparențele, în sinea ta știi că nu există viitor pentru voi.

Soția este cea care contează mai mult

Altfel ar fi oprit acea poveste, ar fi acționat demn. Alături de soție a construit o căsnicie din care nu vrea să plece. Alături de ea a trăit experiențe unice, cu ea a trecut peste greutăți și momente de bucurie. Soția este prioritatea lui.

Dacă se va certa cu tine, se va întoarce la ea. Dacă te va părăsi, va reveni lângă ea. El nu se poate detașa de persoana care îi oferă siguranță, care îl cunoaște cel mai bine. Tu rămâi cu primisiunile, cu gândurile la un viitor diferit.

Uiți de tine

Acceptând această aventură, ești de acord să sacrifici multe lucruri din viața ta, să cedezi de fiecare dată, să înlocuiești visurile tale cu ale lui. Iubirea nu este suficientă, iubirea nu acoperă un scenariu în care ești doar o rezervă.

El vine alături pentru că are nevoie de liniștea sau nebunia ta, de susținerea ta necondiționată, de disponibilitatea ta, de încrederea oarbă. Tu ești cea care găsește mereu timp pentru el, lași totul în urmă de dragul lui.

Te poate părăsi oricând

Atât timp cât accepți o relație superficială, nu poți avea așteptări mari, de lungă durată. Poți fi părăsită în orice moment, fără multe explicații. Poți fi îndepărtată din povestea lor din motive foarte simple. Poate s-a plictisit, poate a înțeles că soția contează.

Nu au valoare acele promisiuni despre un viitor doar al vostru, atât timp cât realitatea aduce multă instabilitate, întrebări fără răspuns. Dezvolți o iluzie pe care tot tu o alimentezi cu speranțe, cu așteptări false.

Cum rămâne cu durerea soției?

Chiar dacă are motive întemeiate să procedeze în acest fel, chiar dacă îți spune că este o indiferentă, o profitoare, nu ai cum să construiești o fericire din suferința altei persoane. Poți foarte simplu să fii în locul ei într-o zi.

Ea nu merită această realitate, atât timp cât doi oameni maturi emoțional pot găsi o soluție, se pot despărți într-un mod civilizat, dacă nu mai există iubire. Într-o zi va afla despre voi, ce crezi că va simți atunci?

Crezi că salvezi un suflet care suferă

El îți vorbește despre un scenariu în care este o victimă, un bărbat neînțeles, folosit de către soție. Empatizezi cu durerea lui, uiți de tine și ești gata să-l susții necondiționat, să-i îmbrățișezi trecutul, să ignori realitatea.

Dar cum rămâne cu propria demnitate, cu dorința de a construi o relație adevărată, fără minciună și secrete, fără roluri temporare? În tot acest timp pierzi încrederea în sine, pierzi ani frumoși din viața ta, pierzi speranța.

Eliberează-te de o poveste care nu îți aparține, cere o atitudine demnă, cere o iubire sinceră, asumare și încredere.

© De Vorbă cu Tine