Nu ai cum să uiți experiențe pe care le-ai trăit atât de intens, oameni de care te-ai atașat atât de mult, suflete pe care le-ai cunoscut atât de bine. Nu uiți cât de fericită ai fost lângă acel om, sau cât de tare ai suferit din cauza lui.
Sunt bărbați trecători prin viața unei femei, alături de care va trăi câteva zile sau ani întregi, dar lipsa cărora nu va fi simțită. Sunt și bărbați creatori, atât de apropiați sufletului ei, alături de care se va regăsi.
Există acea persoană care trezește în inima ei cele mai puternice emoții. E vorba despre bărbatul care i-a schimbat lumea, a convins-o că mai există iubire sau dimpotrivă, a făcut-o să sufere mult. A motivat-o enorm sau i-a anulat visele.
Nu îl va uita, pentru că alături de acest bărbat a construit amintiri, a descoperit sentimente sincere, a trăit experiențe, a visat frumos. Și-a imaginat o lume formată doar din ei doi și era îndrăgostită de această lume.
Poate fi bărbatul care i-a schimbat felul de a fi, felul de a vedea iubirea și oamenii, de a înțelege lucrurile. A venit alături cu încredere, gata să aibă grijă de inima ei, să-i vorbească sincer și să-i anuleze îndoielile.
Alături de el a învățat lecții importante, care au ajutat-o să devină femeia curajoasă și demnă de acum. A învățat să se respecte cu adevărat, să se cunoască mai bine, să știe care sunt limitele, dar și că uneori nu e nevoie de aceste limite.
Poate fi bărbatul care a iubit-o atât de mult
Poate că iubirea nu a fost reciprocă, sau nu i-a răspuns cu aceeași încredere. Totuși, acel bărbat i-a demonstrat cum este să iubești din toată inima, fără rețineri, fără interpretări. El i-a îmbrățișat sufletul, i-a cucerit inima.
Tot el a înțeles-o cel mai bine. Iubind-o atât de mult, a căutat dincolo de superficial, a ascultat-o atunci când îi vorbea despre lucruri importante, i-a luat mâna în mâinile lui și i-a promis că va fi de fiecare dată alături.
Poate fi bărbatul pe care l-a iubit, sau încă îl mai iubește. El nu poate fi înlocuit, pentru că este parte din inima ei. El nu poate fi uitat, pentru că este parte din lumea ei, acea lume plină de iubire și recunoștință.
Este bărbatul care a convins-o să simtă din nou viața și bucuria de a fi, a motivat-o să lase în urmă ego-ul, atitudinea superioară sau interpretările. Pur și simplu a trăit omul, acea poveste de iubire, acea frântură de timp.
Poate fi bărbatul care a făcut-o să sufere atât de mult, care a trădat-o sau care s-a folosit de sufletul ei bun. Nu îl va putea uita, va deveni în timp cea mai bună lecție de viață, motivul pentru care se va iubi și se va respecta din nou.
Nu ai cum să uiți omul care a adus lumină în sufletul tău, sau omul care a devenit un regret. Fiecare experiență devine parte din povestea vieții tale. Contează doar să îmbrățișezi povestea și să mergi mai departe, fiind recunoscătoare pentru acest prezent.
© De Vorbă cu Tine




