Este dureros, atât de urât să știi că omul în care ai cea mai mare încredere nu te mai vrea alături, mai ales dacă se îndepărtează de tine în cel mai neașteptat moment. Tu îți faci planuri de viitor, el se gândește să se despartă de tine.
Doar că nu poți ignora realitatea, altfel riști să trăiești o iluzie care va înlocui această realitate, riști să uiți de tine, să sacrifici totul pentru o persoană căreia puțin îi pasă. Atunci când semnele sunt atât de evidente, oprește-te și descoperă adevărul.
Omul care a decis în sinele său că nu mai vrea să fie în acea poveste nu poate ascunde mult timp emoția. Își va schimba comportamentul, va avea alte priorități, va trăi în propria sa lume.
Va considera că este firesc să aibă o atitudine indiferentă
Tu ești parte din trecut. În acel trecut a rămas și respectul, și afecțiunea, și dorința de a construi. Poate că alege să rămână lângă tine din interes, sau din milă, sau pur și simplu ești o variantă temporară, de care se va detașa la momentul potrivit.
Cert este că în toate acțiunile și deciziile pe care le ia nu mai ești o prioritate. Își permite să nu îți spună detalii despre planurile sale, nu mai cere sfaturi, nu mai este importantă opinia ta, deși în trecut totul era atât de diferit.
Simți indiferența lui în fiecare gest de-al său, în fiecare cuvânt spus. Este lângă tine doar pentru că-l implori să rămână, deci trebuie să fii recunoscătoare pentru asta: iată mesajul său toxic din fiecare zi.
Îți poate vorbi urât
Nu se limitează în a spune tot ce simte, nici nu empatizează cu emoțiile tale. Nu-i mai pasă dacă îți rănește sufletul atunci când te jignește. Practic ești o străină pentru el, care cu fiecare zi îl deranjează tot mai mult.
În gândurile sale nu mai ești partenera lui
Deci își permite să flirteze cu alte femei, să le facă complimente de față cu tine, să comunice cu ele într-un mod inacceptabil pentru o persoană implicată într-o relație.
Poate să te ignore mult timp, ca mai apoi să dea vina pe tine pentru acest comportament. Pasează întreaga responsabilitate pe umerii tău, nu își mai asumă nimic. Are planurile lui, dorințele lui, așteptările lui.
Îți poate spune în față că nu te mai vrea în viața lui
Nu mai vrea să se prefacă interesat de tine. Este acel moment când trăiește din plin libertatea, se bucură de alte povești de iubire, este sigur că va găsi o altă persoană mai bună.
Dacă mai crezi că este firească această atitudine, să știi că nu este. Nici nu e vorba despre iubire între voi, despre respect sau încredere. Nu spera că acest om se va schimba și va dori din nou să fie iubitor și grijuliu.
Dacă toate semnele îți spun că nu are rost, nu forța lucrurile și nu implora iubire. Nu o vei primi, dar cu siguranță vei ajunge o rezervă și vei uita de tine. Meriți un bărbat demn de sentimentele tale sincere.
© De Vorbă cu Tine





