El a luptat pentru această relație. A fost dintotdeauna responsabil, a căutat de fiecare dată soluții, a vrut să construiască alături de o femeie, spera să fie reciproc. Dar realitatea i-a demonstrat că visul poate rămâne un simplu vis.

Poate că a fost iubire la început, sa poate că acest sentiment sincer nu a existat niciodată între ei. Poate că, de fiecare dată când ea îi vorbea, în spatele acelor cuvinte se ascundea un interes. Poate că pur și simplu nu s-au înțeles.

El a ales să plece, atunci când a înțeles că este folosit. A durat ceva timp să-și dea seama că efortul său nu este apreciat, că tot ce contează de fiecare dată este statutul său, banii săi, relațiile sale, dar niciodată el, omul, bărbatul, partenerul.

Ea îl privea de multe ori cu indiferență. S-a simțit singur, atunci când a vrut să-i vorbească despre lucruri importante. S-a simțit ignorat, atunci când suferea și avea nevoie de empatia și sinceritatea ei. S-a simțit singur, atunci când lupta pentru doi.

Această singurătate a devenit tot mai apăsătoare în timp. Îi era imposibil să argumenteze, să explice, să ofere motive, din moment ce totul era interpretat, judecat, criticat, trecut prin filtrul emoțiilor subiective, egoiste.

Ea nu credea în această relație. Sau poate că nu voia să creadă în ei. În fiecare zi găsea pretexte să atace omul de alături, să anuleze orice urmă de entuziasm, să risipească orice urmă de încredere.

El o iubea, dar exista o limită

A ales să nu mai accepte orice critică și orice atac la persoană, chiar dacă din iubire ar fi fost gata să accepte orice. A decis să facă un pas în spate, să lase omul de alături să acționeze, să vină cu o reacție. Dar a urmat tăcere și atât.

A înțeles că nu este dorit alături. În această relație contau doar argumentele ei, doar dorințele ei, doar planurile ei. El era piesa de rezervă perfectă, era persoana care alimenta cu mii de motive atitudinea ei egoistă.

Ea nu i-a acceptat niciodată lumea, construită din oameni și valori, din experiențe și trecut, din visuri și scopuri. Considera că este o lume străină, sau pur și simplu își juca rolul, rămânând de fiecare dată în centrul Universului său.

Ea îi judeca orice alegere, desconsiderând omul, tratând cu răceală intențiile lui, opiniile pe care le avea. Acceptase acest comportament de multe ori, dar nu avea cum să renunțe la nesfârșit la propriul fel de a fi.

Până și iubirea lui sinceră era tratată cu indiferență. Gesturile sale pline de afecțiune erau considerate exagerate, cuvintele sale sincere erau ignorate. Nu, el nu era un dependent sau un obsedat, el pur și simplu iubea din toată inima.

El a plecat, alegând propriul drum. Un drum lipsit de critici și dovezi de egoism, un drum fără atacuri la persoană și jigniri, un drum plin de recunoștință față de această viață.

© De Vorbă cu Tine