Dragostea mișcă munții din loc. Dragostea are același rol ca al unei lumânări în mijloc de noapte: să te ghideze, să te lumineze, să-ți aducă soare acolo unde a fost întuneric mult prea mult timp.
L-am întâlnit într-un moment al vieții mele și am crezut că am descoperit fericirea. El a fost lumina care m-a lăsat să văd cât întuneric exista în jurul meu. Fără el, nu mai conta nimic altceva. Mă îndrăgosteam ca pentru prima dată.
Toată lumea din jur nu mai conta și nimeni nu mă făcea atât de fericită. Cel puțin așa credeam eu. Totul începuse atât de frumos… Se gândea la mine, știam asta. Vorbeam despre visuri comune, despre așteptări, despre viitor.
Credem că este povestea noastră. Însă această iluzie a fost spulberată repede. Am simțit că nu știam ce este între noi doi: iubire sau prietenie? Sentiment sincer sau obișnuință? Am simțit că nu mă iubea.
Mă trezeam în brațele lui, dar îmi era frig. Mă uitam în ochii lui, dar nu mă vedeam. Mă ridica de jos, dar simțeam cum cad… Între noi începuse să se lase disperarea, indiferența, frigul. Nu știam ce se întâmplă și îmi era frică să pun întrebări. Îl iubeam în continuare și credeam că și el la fel, așa vroiam să cred.
Dar știam că nu mai este adevărat
O femeie simte când acest lucru se întâmplă. M-am gândit că am două opțiuni: să las ca totul să continue așa, fără să știu unde va duce acest drum. Sau să opresc acest chin și să încerc să mă regăsesc din nou. Și am ales…
Am ales să mă trezesc singură, dar fără frică;
Am ales să sufăr, dar mai bine așa, decât o iubire falsă;
Am ales să păstrez iubirea așa cum era, decât s-o transform în ură și răzbunare;
Am ales o prietenie puternică, decât o iubire falsă;
Am ales să a caut adevărul, decât să trăiesc în minciună;
Am ales să-l înțeleg și să-i dau voie să-și continue drumul, chiar dacă fără mine;
Am ales să mă cunosc pe mine, decât să mă închid în labirintul urii;
Am deschis larg inima și am lăsat soarele să intre până în adâncurile ei;
Am decis să fiu o floare care încă mai păstrează miros de iubire, decât o ofilire a unei iubiri trecute și trădate;
Am lăsat în urmă acea lumânare și am decis să fiu eu propria mea lumină;
Am tras aer adânc în piept și am mers înainte, chiar dacă sub picioare aveam spini;
Am ales! Am decis că eu merit mai mult, mai mult decât el îmi oferea și mă mințea frumos. Am ales să caut un drum nou, mai curat, mai lung, dar care să ducă spre lumină. Chiar dacă acest drum avea și pietre pe el, și umbre, și amintiri dureroase. Dar lumina pe care o vedeam la capătul tunelului știam că mă așteaptă cu răbdare și cu noi vise.
Am reușit să mă ridic și să îmi pun aripi noi cu care să zbor spre noi vise. El nu mi-a putut oferi acea iubire adevărată și nu l-am condamnat o secundă pentru asta. El mi-a oferit atât cât a putut, cât a avut și cât a vrut destinul. Mai departe am ales eu să nu sufăr, să merg înainte și să visez frumos.
© De Vorbă cu Tine
