Un bărbat îndrăgostit are toate motivele să îmbrățișeze lumea unei femei, să-și asume această emoție, să-și deschidă sufletul și să vină aproape cu încredere. El va îndepărta de la început orice gând egoist, orice interes ascuns, orice cuvânt fals.
Îți confirmă că are cele mai bune intenții. Îi pasă de tine, înțelegi acest lucru după felul în care se interesează de viața ta, te susține necondiționat, caută momente să interacționeze cu tine, să se asigure că ești bine și în sufletul tău este liniște.
Nu vrea să te cucerească în mod superficial, știe că în acest fel poate distruge singura șansă de atașament sănătos. Este un bărbat matur emoțional, conștient de valoarea unui sentiment sincer, respectuos și corect.
Iubirea față de tine îl provoacă să fie mai empatic, mai înțelegător, mai bun. Devii pentru el o prioritate, devii motivul pentru care acceptă schimbarea și compromisul, datorită ție acceptă în viața lui sensibilitatea și recunoștința.
El nu rămâne indiferent la stările tale. Dacă știe că treci printr-un moment mai dificil, caută orice modalitate să te ajute, își face griji, se implică cum poate, îți scrie sau te sună pentru a se asigura că acest moment a fost depășit.
Se conectează emoțional, nu doar atunci când are chef. Știi că acest bărbat este mereu alături, mereu gata să intervină, să demonstreze, să îți vorbească sincer. Nu își ascunde sentimentele, nu lasă timpul să decidă ce se va întâmpla.
Nu-l mai interesează aventura
A înțeles ce simte pentru tine, din acel moment refuză orice experiență trecătoare, tot ce contează este apropierea de lumea ta. Nu mai există alte femei în viața lui, nu există rezerve și gânduri ascunse. Ești tu, femeia care i-a cucerit inima.
Alege să te cunoască cu adevărat, vrea să descopere ce se ascunde dincolo de aparențe, să-ți înțeleagă emoția. Vrea să știe care sunt motivele tale de bucurie, ce te face să zâmbești, care îți sunt visurile și dorințele, ce contează pentru tine.
Caută motive să îți vorbească, să îți spună cât de importantă ești pentru el. În mesajele lui nu există falsitate și interes, se folosește de cuvinte pentru a-și exprima dorul, afecțiunea, încrederea. Este sincer, gata să îți spună totul despre trecut și planuri de viitor.
Te privește cu admirație și recunoștință. S-a îndrăgostit de felul tău de a fi, de naturalețe și simplitate, refuză să te judece și să se joace cu sentimentele tale. Știi cât de mândru este de tine, știi cât de frumos vorbește altora despre realizările tale.
Părerea ta contează cel mai mult, mesajele tale sunt acceptate și înțelese. El nu se refugiază în propria lume, atunci când trebuie să demonstreze cât de adevărate îi sunt intențiile. Dimpotrivă, este pregătit să facă tot posibilul să te știe aproape.
Un bărbat îndrăgostit îți îmbrățișează lumea și își asumă emoția. Vine alături cu încredere și își deschide sufletul. Îi pasă de tine, îi este dor, se gândește la tine și te iubește atât de mult.
© De Vorbă cu Tine





