Când un bărbat regretă mult că a pierdut acea femeie iubitoare

Au trăit o poveste, una frumoasă, cu de toate. Au gustat din aroma iubirii, și-au îmbrățișat sufletele, au încercat să construiască o lume a lor. Doar că drumurile la un moment dat au mers în direcții diferite. Orgoliul și egoismul au înstrăinat sufletele.

Ea știa cât de puternică și fericită poate fi relația lor. Ea voia mai mult decât aventură, mai mult decât emoții de ocazie. I-a vorbit despre încredere și despre un viitor trăit în doi. El era sigur că nu se va schimba nimic, dragostea ei va salva totul.

Dar nu a fost suficient. A refuzat să rămână, când doar dorințele lui contau, când cea mai frumoasă parte din ea se risipea în fața cuvintelor urâte, a gesturilor indiferente. Sau poate că pur și simplu a fost o provocare din partea ei, să vadă ce va face omul de alături.

Atunci, nu s-a întâmplat nimic. El era prea orgolios să-și recunoască greșelile, eșecul, lipsa de implicare. Se gândea că are toată libertatea în față, atât de multe șanse să construiască, să descopere, să cunoască alte suflete.

Dar realitatea a fost altfel. Mai târziu a înțeles că doar sufletul ei se apropiase cu blândețe de sufletul său, fără interese ascunse, fără a interpreta cuvintele lui, fără a cerși emoții. Doar lângă inima ei găsise liniștea și nebunia.

Doar ea l-a iubit cu adevărat. Fără a cere ceva în schimb, fără a purta măști, fără a răstălmăci fraze și povești. Ea îl iubise atât de frumos, cu toate slăbiciunile și rănile lui emoționale, cu toate fricile și gesturile lui rebele.

Ea trăia această iubire

Descoperind alte povești, alte lumi, apropiind de inima lui alte femei, a înțeles că, de fapt, acea femeie a fost singura care l-a acceptat exact așa cum este. Mai mult decât atât, ea l-a înțeles, i-a ascultat cuvintele și le-a înțeles.

Atunci va regreta că a plecat înainte de a aprecia și a trăi la intensitate maximă acest atașament. Nu era bolnăvicios atașamentul, nu exista dependență, doar că totul se conectase la inima ei. Ea era fericită pentru acel moment, pentru acel zâmbet.

El va regreta că a pierdut-o, atunci când îi va lipsi susținerea și încrederea ei. Acele cuvinte sincere, spuse în momente complicate, sau pur și simplu de drag și dor. Aceșle gesturi pline de iubire, care îi alungau toate grijile.

Va regreta, știind că acea femeie credea în ei, credea în viitor, își făcea planuri și construia. Ea nu se temea de eșecuri, de provocări, de clipe mai grele. Avea atunci atât de multe motive să lupte, să demonstreze.

Ea voia binele relație, binele lui, era sursa lui de inspirație și de bucurie. Ea activase în el acea parte demult uitată, când ca un copil se bucura de moment, când ca un om îndrăgostit de viață credea că tot Universul îi aparține.

Va regreta, știind că a greșit. Putea să facă totul altfel, dar a ales alt drum. Ea conta atât de mult în viața lui, și-a dat seama de acest lucru abia când totul era prea târziu. Ea devenise doar o amintire, cea mai senină și fericită dintre toate.

© De Vorbă cu Tine