Nu ai cum să taci într-o relație. Dacă simți, dacă îți pasă, dacă vrei mai mult, vorbești despre asta. Un bărbat iubitor știe foarte bine acest lucru, el face tot posibilul să înțelegi că totul este în regulă, că este acolo, aproape de inima ta.
El știe cât de importantă este comunicarea, acele discuții purtate seara, la lumina unui felinar. Sau schimbul de replici în momente mai tensionate. Sau cuvintele spuse în șoaptă, atunci când pasiunea este stăpână.
Ai încredere în mine, îți va spune. Ai încredere în această poveste a noastră, în acest început. Lasă-mă să îți demonstrez că are rost, că de data aceasta totul va fi diferit. Vină să-ți culci capul la pieptul meu, să uiți de toate grijile.
Cu ce pot să te ajut, te va întreba. Care sunt problemele tale, ce anume te supără. Te poți baza oricând pe mine, oricând. Vin alături de tine să pun umărul la efortul tău, în acest sens nu te vei simți singură niciodată.
Îți mulțumesc pentru că ești, îți va șopti cu admirație. Ești tot ce am mai scump, nu exagerez când spun asta. Mi-ai demonstrat că sentimentele noastre contează cel mai mult. La rândul meu, îți voi demonstra că relația noastră nu este o întâmplare.
Te susțin, iubito, îți va spune entuziasmat. Știu că vei reuși. Ambițiile tale sunt mari, dar meriți tot ce este mai bun. Meriți să ajungi acolo unde ți-ai propus. Eu voi fi de fiecare dată aproape, pentru a-ți susține ideile, fie ele și stranii uneori.
Te admir, scumpa mea
Ai atât de multe calități, sunt îndrăgostit de felul tău de a fi. Poți fi și doamnă, poți fi și atât de autentică și poți trăi nebunia, când suntem în doi. Sunt fanul tău numărul unu, admirația mea față de tine nu se rezumă la aspectul exterior.
Hai să încercăm, draga mea. Știu că nu va fi ușor, dar avem toate motivele să reușim. Fie că este vorba despre un scop mic sau un plan măreț, vom triumfa la final. Pentru că le vom face pe toate în doi, iar eu nu voi ceda.
Nu voi ceda nici atunci când ne vor testa provocările vieții. Sau chiar când îmi vei spune să plec, dezamăgită de ceva. Voi rămâîne să lupt, de dragul nostru. Nu voi ceda în fața unor tentații de ocazie, în fața altor zâmbete.
Te respect, doamna mea. Tu știi cel mai bine ce este potrivit pentru noi, știi ce putem obține în această viață. Te respect pentru că de fiecare dată ai avut curajul să spui lucrurilor pe nume. Te respect pentru libertate.
Îți sunt recunoscător. Pentru tot ce mi-ai oferit, pentru tot ce am construit în doi. Recunoștința mea nu este o demonstrație de iubire. E ceea ce simt, fără a încerca să cuceresc. Îți sunt recunoscător pentru fericire, pentru bucuria de a fi.
Uneori, în locul a o mie de cuvinte, intervin acțiunile, gesturile, comportamentul. Ele vor spune același mesaj din partea omului iubit: că te iubește, te respectă, te vrea aproape, are grijă de tine.
© De Vorbă cu Tine





