10 gânduri sincere care m-au salvat de un trecut toxic

trecut-toxic

Am un trecut. Unul nu atât de frumos și colorat, unul cu amintiri amare și oameni care mi-au distrus visuri. La un moment dat am realizat că trebuie să mă debarasez de acest trecut. Și am reușit. Acum sunt un om fericit și mă bucur de viață.

Așa că am decis să te ajut. Să-ți vorbesc despre puterea de a merge mai departe, despre curaj și iubirea de sine, despre detașarea de gânduri triste și dependență. Iată 10 gânduri sincere despre cum am reușit să scap de un trecut toxic.

1. Am spus „Stop!” Atunci când am înțeles că sunt tratată urât, nu ca o iubită, că sunt privită ca o jucărie și sentimentele mele nu sunt respectate, dar sunt aruncate ca niște gunoaie, am plecat fără ca să mai privesc în urmă.

2. Mi-am urmat visurile. Nu am încetat o secundă să cred în mine, în ceea ce pot fi. Am crezut în propriile puteri și am mers mai departe.

3. Am lăsat în urmă oamenii toxici. Atât timp cât doream o schimbare în viața mea trebuia să fac curățenie generală în suflet, în gânduri, în cercul de prieteni. Nu avea rost să stau lângă cei care mă încărcau cu energie negativă.

4. Nu m-am întors acolo de unde am plecat. Adesea am fost rugată să mă reîntorc acolo unde lumea toată era ca o mlaștină ce mă sufoca. Înțelegeam că unii oameni au nevoie de mine, doar că eu nu aveam nevoie de cei care mă descurajau, mă bârfeau și nu mă iubeau.

5. Am iertat. Pentru binele sufletului meu am iertat pe toți care au greșit față de mine, dar nu am uitat. Pentru că oamenii rareori se schimbă. Odată ce mi-au făcut rău, fapta se poate repeta.

6. Nu am încetat să cred în iubire

Iubirea este totul. Depindem de dragoste și viața ar fi sumbră fără ea. De aceea viața mea e colorată, deoarece iubirea face parte din prioritățile mele.

7. Trăiesc prezentul și aștept cu încredere viitorul. Nu compar prezentul cu trecutul. Iar viitorul trebuie să fie mai frumos ca trecutul. Totul depinde de mine.

8. Nu am oferit a treia șansă. Odată ce ofeream a treia șansă începeam din nou jocul murdar, mințindu-mă că s-ar putea schimba ceva. Aveam multe de pierdut. Doar că eu am dorit o viață cu soare.

9. M-am îndrăgostit. M-am lăsat dusă de val. Nu m-am complicat, nu mi-am pus prea multe întrebări, pentru că aș fi implicat trecutul. Nu toți oamenii sunt la fel. Există și oameni care îți oferă puterea de a vedea altfel viața, de a gusta din fructul iubirii. Am conștientizat că atunci credeam că sunt îndrăgostită, nu eram. Iubirea nu are nevoie de demonstrații, de dovezi.

10. Nu mi-am pierdut credința. Continui să cred în frumos. Gândesc pozitiv, pentru că ceea ce gândești asta ești. Cred în adevăr: mulți știu a minți, a trăda, iar eu nu vreau să fiu ca toți. Cred în Dumnezeu, deoarece EL mă ajută să trec cu capul sus peste fiecare impas.

Aș compara trecutul cu alimente alterate care au un miros urât. Dacă le consumi riști să fii otrăvit. Păi uite așa e trecutul, dacă zi de zi îl urmezi ești un om care își face rău propriei persoane.