fb

Ne certăm câteva minute, apoi suferim zile întregi. Despre lipsa de comunicare într-o relație…

Iubim nu pentru că așa vrem, dar pentru că așa se întâmplă. Ne certăm nu pentru că asta e dorința noastră, dar pentru că uneori răbdarea e prea mică și poftele prea mari. Apoi vine momentul de cotitură, când ne detașăm de „noi” și punem „eu” în fața tuturor lucrurilor. Apoi ceva se rupe.

Devenim prea supărați și prea iritați unul pe celălalt. Nu ne mai dorim aceleași lucruri frumoase. Nu mai căutăm motive de fericire, dar grade de comparație. Vrem mai mult și nu avem ce oferi.

Ne certăm pentru că avem ce să ne spunem și o facem greșit. Ne certăm pentru că gândim lucrurile nepotrivit. Ne certăm prea orgolios și prea personal. Apoi încercăm să reparăm fără a avea cum.

Apoi lăsăm să treacă zile, luni, poate chiar ani. Așa toate momentele negative se adună până trec în cicatrici, poate prea adânci. Așa multe șanse la fericire în doi scad.

Suntem prea axați pe rezultat, fără a ține cont de proces. Iar procesul într-o relație e comunicarea. Comunicăm pentru a transmite mesaje, pentru a ne susține, pentru a ne spune problemele, pentru a supraviețui în doi în fața tăcerii.

Până la urmă nu contează doar dacă comunicăm sau nu, dar și cum comunicăm. Se întâmplă ca un mesaj transmis prost să treacă într-o ceartă bună, pe când totul se putea rezolva în trei minute.

Se întâmplă să uităm de noi. Se întâmplă să fim nefericiți. Asta doar pentru că într-o anumită zi am uitat să ne spunem ceva, cumva. Fiți mai deschiși, fiți mai aproape.

De Vorbă cu Tine