Probabil fiecare om își dorește o relație frumoasă, de lungă durată. Chiar dacă ești implicată într-o relație, nu simți acel entuziasm, acea liniște, nu te simți iubită cu adevărat, sau că ai fi importantă pentru el. Simți însă multă instabilitate și o atitudine indiferentă din partea lui.
Poate pentru că ești doar o variantă de rezervă, până el va găsi adevărata iubire.
1. Apare în viața ta doar când are nevoie
Apare în viața ta doar când vrea el. Doar când simte nevoia, când crede că i se face dor sau îl încearcă anumite remușcări. O perioadă bună poate fi absent, apoi apare vesel, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
2. Nu faceți planuri comune
Niciodată! Nu discutați despre viitorul vostru comun. Vrei să știi care este statutul tău în relație, ce însemni tu pentru el și ce planuri are de viitor. El îți spune că se simte bine la moment și nu vrea să schimbe nimic. Tu te simți în ceață și nu știi ce te va aștepta ziua de mâine.
3. Nu-i cunoști familia și nici prietenii
Deși sunteți împreună de ceva timp, el încă nu ți-a făcut cunoștință nici cu familia sa, nici cu prietenii. Mereu motivează sau că este ocupat, sau că ceilalți sunt ocupați și așa nu mai ajungeți să vă întâlniți. Asta te face să-ți dai seama că nu este o relație serioasă.
4. Nu cunoști nimic despre trecutul lui
El este un tip foarte închis în sine în ceea ce privește trecutul său. Nu cunoști nimic despre el și despre trecutul lui decât ceea ce te lasă el să cunoști. Nici măcar nu ai idee dacă ar putea ascunde ceva serios.
Simți că nu lasă pe nimeni să pătrundă în lumea lui interioară, mai ales pe tine. Asta te face să-ți pui diferite întrebări referitor la relația ta cu el și la viitorul vostru împreună.
5. Nu te simți bine alături de el
Deși îți spui că îl iubești și toate gândurile tale sunt la el, atunci când sunteți împreună nu te simți bine. Faptul că el este rece cu tine te face să ai îndoieli permanente. Indiferența iubitului tău este un semnal de alarmă. Înțelegi că, în realitate, el nu te percepe drept acea femeie specială, alături de care vrea să își petreacă întreaga viață.
6. Te ignoră de multe ori
Ba chiar de foarte multe ori. Nu este alături de tine atunci când ai nevoie, nu este cu tine atunci când simți că vrei să împărtășești ceva cu el. Nu îți răspunde la mesaje sau o face doar atunci când are chef, în cel mai superficial mod.
7. Nu te susține
Nu simți deloc susținerea lui. De parcă ai fi singură cu tine, dar nu într-o relație cu persoana iubită. Nu acceptă părerile tale, nu se interesează de problemele tale, nu știe nici măcar cu ce te ocupi sau care îți sunt visurile și scopurile. Nu simți grijă sau sprijin din partea iubitului tău. Nu e oare cazul să revizuiești această relație cu el?
© De Vorbă cu Tine





