Trăsăturile bărbatului care te va iubi sincer, pentru toată viața

El nu îți va face multe promisiuni, ca mai apoi să fugă pe ușa din spate. El nu te va impresiona cu statutul său, cu declarații speciale, ca în scurt timp să fie indiferent. El te iubește sincer, el te vrea alături pentru toată viața.

Acest bărbat îți vrea tot binele. Pentru el fericirea ta este o prioritate, este o confirmare a încrederii tale, a apropierii emoționale. Provocările nu îl vor speria, va fi gata să îți vorbească deschis, să construiască, să vrea mai mult de la relație.

El vede dincolo de aparențe, nu este atras de trăsături superficiale sau cuvinte siropoase. L-ai cucerit cu sufletul tău bun, cu felul în care ți-ai permit să-l cunoști cu adevărat, cu discuțiile care durau și ore întregi, despre viață și iubire.

Este un bărbat asumat. Și-a asumat și acest sentiment față de tine, din moment ce și-a dat seama că este îndrăgostit, că e vorba despre mai mult decât o pasiune de moment. Te-a îmbrățișat și ți-a oferit cel mai important loc în inima lui.

Din acel moment, tot ce face este de dragul tău, de dragul poveștii voastre. Acele planuri frumoase, acel viitor în doi, acele experiențe trăite împreună, acele compromisuri acceptate ușor, acele renunțări la egoism.

Ești doamna lui și te respectă atât de mult. Îți apreciază caracterul, lumea și curajul cu care mergi prin viață. Știe cât de mult îl completezi, simte chimia dintre voi și nu ar vrea să renunțe la aceste emoții pentru nimic în lume.

Este omul tău bun

Omul care în orice moment al zile va veni alături de tine, dacă va ști că ai nevoie de el, te simți prost, sau pur și simplu vrei să stai de vorbă. Îți vorbește sincer despre trecut, pentru că nu are ce să ascundă de femeia alături de care va trăi o viață.

El nu mai caută altă aventură, altă poveste străină, nu mai vrea să se regăsească lângă alte femei. Sufletul lui s-a regăsit lângă sufletul tău, inima lui bate mai tare lângă inima ta, viața lui este mult mai interesantă și frumoasă cu tine.

Te susține, indiferent de orice. Este cel mai bun prieten al tău, ce mai mare susținător al tău, cel mai de încredere partener. Iubirea dintre voi îl motivează să vrea mai mult, să ofere tot ce are mai bun, să nu uite de lucruri importante.

El nu uită care sunt florile tale preferate, sau că îți place un anumit fel de ciocolată. Nu uită care sunt experiențele ce îți aduc bucurie în suflet. Nu uită să fie grijuliu cu tine, atent la detalii, asumat și de fiecare dat încrezător în viitor.

Este bărbatul fidel, care nici nu se gândește să te înșele, să-ți trădeze așteptările, să uite de tine. Nimic nu contează mai mult decât armonia din relație, starea ta de bine, recunoștința și admirația ta. Adevărul este mereu punctul de pornire pentru orice alte lucruri.

Vei simți în fiecare zi iubirea lui, respectul său, vei simți cât ești de dorită și respectată, vei ști de fiecare dată că are rost, că lângă acest om vrei să construiești, să trăiești experiențe, să trăiești viața.

© De Vorbă cu Tine