Spune bărbatului iubit aceste cuvinte, ele sunt sinonime cu iubirea

Pentru un bărbat de încredere, capabil să aibă grijă de o femeie, contează să știe că tot ceea ce face nu este în zadar, că sentimentele și acțiunile sale sunt înțelese și îmbrățișate că recunoștință, că persoana de alături îi împărtășește iubirea.

Contează să vorbești despre emoțiile tale, să oferi acea stabilitate emoțională unui bărbat bun, să aduci acea energie pozitivă în relație, să-i dai de înțeles că ești aproape cu sufletul tău. Poți face asta prin cuvinte sincere, de drag și dor.

„Sunt alături de tine”

Va simți iubirea ta prin susținerea pe care i-o oferi, prin apropierea ta sufletească, prin curajul de a înfrunta prejudecăți și frici și a căuta acea liniște și nebunie, trăită în doi. Îi spui că, indiferent de orice, nu vei pleca de lângă el, nu vei ceda.

„Am încredere în tine”

Dacă vrei o relație fericită, nu o poți avea fără încredre reciprocă. Așa cum ceri de la partener siguranță și încredere, înțelege că și el are nevoie de această atitudine a ta, această potrivire de caractere, această confirmare din partea ta că lucrurile merg în direcția corectă.

Spunându-i că ai încredere, îi validezi comportamentul, acțiunile, eforturile. Îi confirmi că ceea ce face te motivează să rămâi, să construiești, să te gândești în termeni foarte pozitivi la viitor.

„Și pentru mine contează”

Firește, întreg efortul său ar fi în zadar, dacă nu vei manifesta un interes sincer față de lumea lui, față de ceea ce face și ce spune. Atunci când îi spui că pentru tine contează la fel de mult starea de bine din relație și viitorul ei, înseamnă că are rost.

„Ești omul meu, eroul meu”

El își dorește să fie acel bărbat special din viața ta, iar atunci când îi confirmi acest statut, dorința lui de a reuși este cu mult mai puternică. El vrea să fie omul tău de încredere, acel bărbat pe care îl admiri și lângă care te vezi o viață.

Cuvintele tale trezesc în el acea forță interioară, capabilă pentru transformări și gesturi până nu demult imposibil de acceptat. El vrea să fie mai bun de dragul tău, este gata să cedeze, să asculte, să iubească mult.

„Mă faci atât de fericită”

Te iubește și îți vrea tot binele, starea ta în relație este o prioritate pentru el. Confirmându-i liniștea sufletească, senzația de împlinire pe care o trăiești alături, îi dai de înțeles că nu îți displace absolut nimic din povestea voastră.

„Îți sunt atât de recunoscătoare”

Recunoștința ta este cea mai sinceră dovadă de iubire și afecțiune pe care i-o porți. Atunci când nu te simți incomod să vorbești despre sentimentele tale, să validezi comportamentul său, să vrei să fii pe potriva acestei atitudini frumoase.

„Te ador la nebunie”

Îl iubești și îl vrei aproape, trăiești cu intensitate emoțiile, construiești o lume a voastră și ești gata să îmbrățișezi provocarea comună. Îi vorbești cu încredere despre voi, despre pasiune, despre gânduri ascunse.

Este important să transmiți omului drag ceea ce simți pentru el, cuvintele tale pot apropia și pot convinge pentru totdeauna.