Există și acest scenariu trist, când povestea a doi oameni nu mai poate continua, când indiferența ia locul atașamentului, când el nu mai simte nimic pentru femeia de alături. Poate că a înțeles acest lucru într-o clipă, sau poate că emoțiile s-au risipit în timp.
Această detașare emoțională se reflectă în fiecare gest și fiecare cuvânt spus. El o privește ca pe o străină, o persoană cu care la un moment dat a împărțit o lume întreagă, căreia i-a oferit tot ce avea mai bun, până totul s-a sfârșit.
Ea nu mai este prioritatea lui. Odată cu iubirea a dispărut și asumarea, responsabilitatea, dorința de a construi, dorința de a fi mai bun. Există alte lucruri de făcut, alți oameni de întâlnit, alte experiențe de trăit, de fiecare dată altceva.
O privește indiferent și nu-i pasă. Nu-i pasă de cuvintele ei, de insistențele ei, de implorări și sinceritate. Nu-i pasă că al său comportament îi rănește sufletul. Rămâne doar din obișnuință, din milă sau pentru că vrea să profite mai departe.
A dispărut din relație acel bărbat grijuliu, empatic și bun, pentru care starea de bine a partenerei era atât de importantă. În locul omului atent la detalii există doar o umbră, o iluzie și atât de multe reproșuri.
Toate cuvintele sincere au fost înlocuite cu reproșuri. Îl deranjează orice detaliu, fiecare gest, este mult mai tentat să critice și să judece, decât să se întrebe de ce se întâmplă anumite lucruri. Nu mai trece prin inimă răspunsurile, acestea sunt aruncate în față.
Doar atât de mult acest comportament
Doare tăcerea, doare lipsa de comunicare sănătoasă, care în trecut era o normalitate. Ea nu mai știe nimic despre bărbatul de alături, el nu are intenția să-i povestească cum și-a petrecut ziua, ce planuri de viitor are, care sunt scopurile sale.
Preferă să tacă sau să îmbrățișeze un comportament defensiv, decât să asculte și să explice. Nu-l mai atrag acele discuții sincere despre orice, nu vrea să petreacă mai mult timp împreună. De fapt, nu mai vrea nimic din tot ce este firesc într-o relație.
În loc să caute compromisul, dă vina pe femeia de alături pentru orice pas făcut greșit. În loc să manifeste grijă și blândețe, devine tot mai deranjat și frustrat de ceea ce se întâmplă. În loc să ofere răspunsuri potrivite, pur și simplu evadează din relație.
Își permite să mintă, să vină și să plece când vrea, să ia decizii care pot afecta liniștea partenerei. Își permite să trăiască o poveste paralelă, într-un mod atât de egoist, ignorând în totalitate lacrimile și așteptările femeii de alături.
Iubirea a dispărut, la fel și respectul. El crede că este firesc să vorbească urât, să umilească, să aibă un comportament toxic. Nu mai vrea să ofere explicații, să-și motiveze gesturile, să respecte limitele, să rămână o persoană corectă.
Totul a devenit un joc ieftin, relația s-a transformat într-o mocirlă a emoțiilor toxice. Acestui bărbat nu-i mai pasă, el nu mai iubește, nu mai vrea să fie alături, nu mai vrea nimic.
© De Vorbă cu Tine





