Poți să lupți de una singură, să demonstrezi omului de alături că are rost, dar la un moment dat sufletul tău va obosi să caute cu disperare o soluție, să păstreze iluzia. Vei uita de tine, vei confunda dependența cu atașamentul sănătos.
Poți să forțezi lucrurile, să oferi tot ce ai mai bun, să sacrifici din visurile tale, din povestea frumoasă pe care voiai să o trăiești alături de un om bun. Însă va rămâne doar dezamăgire, multă tristețe și regretul că nu ai plecat la timp.
Relația cu omul nepotrivit, relația în care te simți o rezervă nu poate fi sănătoasă. Într-o zi înțelegi că ai oferit toată iubirea ta unei persoane care știe să răspundă doar într-un mod egoist. Ai cedat, ai acceptat un fel de a fi, dar nimic nu a fost reciproc.
Doar așteptările lui sunt importante. Doar cuvintele sale au valoare, doar deciziile lui pot fi înțelese. Tot ce vine din partea ta este respins, anulat, transformat în reproș. Vrei să construiești, dar știi că nu ai cu cine să faci asta.
Lucrurile funcționează doar atunci când cedezi suficient de mult, când renunți la o parte din tine care îi displace, când ești gata să urmezi fără obiecții sfaturi și cuvinte străine. Dar ce mai rămâne din tine în acel moment?
Nu poți să stai de vorbă cu această persoană și să știi că ești înțelească, ascultată. Îl accepți așa cum este, îi îmbrățișezi lumea întreagă, îi înțelegi atitudinea egoistă, găsești argumente pentru trecutul său, pentru orice gest urât.
Dar totul se oprește aici
Este suficient să vrei mai mult de la relație, să ceri mai multă implicare, să insiști să vină cu o reacție și totul se schimbă. Reacționează defensiv, te acuză că interpretezi lucrurile și îți pasă doar de propria persoană.
Știi că lucrurile stau complet invers. El este cel care interpretează gesturile tale, manipulează prin comportamentul său, devine frustrat imediat cum realitatea este alta decât cea care și-a imaginat-o. El vrea să-ți controleze viața în totalitate.
Se așteaptă ca scenariul său să funcționeze de fiecare dată: tu oferi tot ce ai mai bun, el se joacă cu sentimentele tale sincere. Tu trăiești o dependență toxică, îți este frică de viața departe de el. Multe emoții toxice, egoiste.
Indiferent cât de mult oferi, cât de mult susții, cât de sincere sunt intențiile tale, omul de alături nu este niciodată mulțumit sau recunoscător. Dimpotrivă, își permite să te jignească, să anuleze empatia ta, să vină și să plece când vrea.
Rămâi alături și sufletul tău se umple cu emoții negative, cu frică și tristețe, cu sentimentul că nu vei reuși niciodată să evadezi din această lume. Rămâi alături și continui să trăiești o poveste toxică, alături de un om indiferent.
Ai obosit să mai demonstrezi. Ai obosit să cauți adevărul în gesturile lui false. Dacă simți că oferi totul și nu există o reacție, o asumare, un răspuns, caută răspunsurile potrivite în inima ta. Nu are rost să lupți pentru o iluzie.
© De Vorbă cu Tine





