Nu-l implora să rămână. Fii sigură că vei găsi bărbatul care te va merita

De multe ori te blochezi în relația care nu îți aduce liniște sufletească, alături de un partener care nu te merită. Mai mult decât atât, atunci când acesta vrea să plece, toată lumea ta nu mai are sens. Îl implori să rămână alături de tine.

Îi promiți că vei face orice, doar să-l știi aproape. Ceea ce nu știi este că acest truc a fost în mod intenționat orchestrat de către partener. Pe de o parte, pentru a mai câștiga teren în fața ta. Pe altă parte, pentru a ascunde defectele sale.

De multe ori sacrifici tot ce ai mai bun pentru o relație bolnăvicioasă. Rezultatul? Această relație oricum se va încheia mai devreme sau mai târziu. În schimb, tu vei rămâne cu sufletul rănit, cu o percepție foarte urâtă despre toți bărbații.

Nu vei mai dori să investești timp și energie. Ce rost are, dacă rezultatul va fi același. De ce să lași de la tine, dacă nu vei fi apreciată la justa ta valoare. Adevărul este că singurul element defect în această ecuație nu este nici relația, nici gândurile tale.

Defect este comportamentul său, această atitudine indiferentă și manipulatoare. Încetează să joci acest rol, dictat de celălalt. Încetează să uiți de tine, doar pentru a urma o linie clară, trasată de dorințele sale. Nu e vorba despre tine, nu e vorba despre fericire.

Nu-l implora să rămână, atunci când cu un aer indiferent te va anunța că pleacă. Va fi surprinzător gestul său de după aceasta când, coșntient că nu i-a funcționat strategia, îți va spune că s-a răzgândit. Va prefera să păstreze controlul pe care dfeja îl deține.

Ai grijă de sufletul tău

De felul în care vezi o relație, implicarea în această relație, rolul partenerului. Este mult mai important să refuzi orice dependență, decât să te alimentezi din ea, pentru acea frântură de entuziasm și fericire. Realitea este că nu ești fericită.

Nici respectată cu adevărat. Nu ești ascultată, înțeleasă, dorită. Atunci ce cauți aici, alături de un personaj manipulator? Ce încerci să-ți demonstrezi? Că mai are rost, că această relație nu este un eșec? Nu uita, e vorba despre priorități.

Iar prioritatea ta este să încetezi acest joc de-a șoarecele și pisica. Fă câțiva pași înapoi, pentru a câștiga mai târziu dreptul la o relație sănătoasă. Fără să alergi după cineva, fără să cauți disperat iubirea, vei găsi ceea ce meriți.

Cert este că nu meriți să fii umilită, folosită. Chiar și atunci când crezi că o faci în numele iubirii voastre. Chiar și atunci când el îți promite întreg Universul. Dacă vei face câțiva pași în spate și vei analiza lucrurile, vei observa câteva detalii.

În primul rând, promisiunile se repetă cu aceeași exactitate, așa cum și inutilitatea lor este aceeași. Nu urmează nimic după, decât alte ordine, dorințe, neajunsuri, nemulțumiri. Alte reproșuri, care trebuie să te facă slabă și umilă.

Încetează să implori să primești ceea ce nu este al tău. Imploră-ți mai bine sufletul să fie mai bun și inima mai atentă la asemenea comportamente. În rest, fii sigură că vei găsi omul care te va merita cu adevărat.

© De Vorbă cu Tine