O modalitate eficientă și corectă să-l întorci pe fostul

De cele mai multe ori nu are rost să te întorci în trecut, să cauți cu disperare o nouă șansă pentru povestea voastră. Știi că nimic nu s-a schimbat, el a rămas la fel de indiferent, tu trăiești aceleași iluzii, viața vă duce pe drumuri diferite.

Poți să te întorci fugind de singurătate, sau fiindu-ți milă de acest bărbat, sau având un interes ascuns. Poți să te întorci pentru că mai ești dependentă de el, nu ai reușit să te detașezi emoțional. Doar că toate aceste motive nu vor aduce liniștea și iubirea.

Uneori ai motive serioase să vrei această nouă șansă. Poate că a fost greșeala ta, nu ai reșit să răspunzi cu încredere și recunoștință la iubirea lui sinceră. Ai lăsat lucrurile să evolueze în direcția greșită, până nu ai mai găsit răspunsuri.

Poate îl iubești cu adevărat și știi în sinea ta că acest sentiment este reciproc. Ați fost prea tineri, sau ați ignorat semnalele care vorbeau despre despărțire. Acum ești gata să construiești, acum ai face totul diferit.

Doar că, dorindu-l din nou aproape, nu trebuie să faci din acest gând scopul vieții tale. Nu trebuie să uiți de tine, să sacrifici totul pentru a încerca să demonstrezi, să forțezi acest bărbat să ia o decizie.

Disperarea, umilința, sacrificiul, iluzia sau obsesia nu au nimic în comun cu acea intenție sinceră și curată de a întoarce un om drag. Nu vei reuși decât să respingi și să sperii, repetând aceleași greșeli din trecut.

Este mult mai corect să te întorci cu fața spre sufletul tău

Dacă vrei să-l întorci pe fostul cu adevărat, întoarce mai întâi respectul de sine, iubirea de sine, demnitatea și acele limite sănătoase. Ai grijă de lumea ta, de lucrurile pe care le faci în fiecare zi, de felul în care reacționezi la tot ce se întâmplă.

În trecut ai permis prea multe, sau ai ignorat semne importante. Ai cedat atunci când trebuia să îți menții argumentele, ai ales să alergi cu disperare după un cuvânt, un gest, câteva clipe petrecute împreună. Acum refuză să mai faci asta.

Dacă vrei să-l întorci și să construiești o relație frumoasă, întoarce mai întâi curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a cere echilibru și implicare în orice situație. Nu mai alege să taci, să îți fie frică de adevăr, de discuții sincere.

Este o stare valabilă nu doar în relația cu acest bărbat. Devino acea femeie iubitoare și plină de energie, care își asumă tot ceea ce face. Devino femeia care inspiră, provoacă un bărbat să vrea să cucerească, să demonstreze, să ofere tot ce are mai bun.

Întoarce bucuria de a trăi, de a îmbrățișa experiențe și oameni, de a râde în hohote atunci când ai motive și de a zâmbi provocărilor, știind că totul va fi bine. Întoarce liniștea în sufletul tău, recunoștința față de lume și de viață. Dacă este omul potrivit pentru tine, dacă îi pasă cu adevărat va iubi felul tău de a fi și va căuta să te aibă alături pentru totdeauna.

Întreabă-te dacă are rost, caută răspunsuri importante în inima ta. Indiferent dacă vrei să întorci acest bărbat sau nu, să nu uiți de tine, să nu uiți că meriți un partener asumat și corect, meriți respect și admirație.

© De Vorbă cu Tine