fb

Drama vieții mele: am iubit pe cel care mi-a omorât sufletul și am respins pe cel care m-a iubit

Ea este Sabina și are o poveste de viață: asta e drama ei existențială!

„Am iubit pe cel care mi-a omorât sufletul și am respins pe cel care m-a iubit cu adevărat. N-o să mi-o iert niciodată asta. Știu că o poveste de genul au trăit alte mii de femei, știu că le-a durut la fel de mult.

Dar parcă atunci când îți amintești în singurătate ce s-a întâmplat, crezi că durere mai mare nu există.

L-am cunoscut pe Adrian trei ani în urmă. Părea un bărbat de treabă, deși avea peste 30 de ani și un divorț în spate. M-a cucerit cu felul lui de a fi, cu înțelepciunea cu care potrivea cuvintele, cu felul în care avea grijă de mine. A urmat o poveste frumoasă (pe atunci așa îi spuneam că este), cu flori, călătorii, plimbări seara. Apoi ne-am mutat împreună. Apoi a urmat coșmarul. După bătăi, palme date peste față, după ce m-a ținut de câteva ori cu capul în pernă, dorind să mă sufoce, am plecat. M-a urmărit câteva luni, până când am decis să plec din oraș. 

Nu știam încotro să mă îndrept. Brusc mi-am adus aminte de Bogdan. Era un băiat pe care îl știam de ani buni, care de câteva ori mi-a declarat dragostea lui și mi-a promis că oricând am nevoie de ajutorul lui, să apelez. Așa că, încă speriată de faptul că Adrian m-ar putea găsi, am apelat un număr uitat prin telefon. Mi-a răspuns imediat, m-a invitat în orașul unde locuia el, mi-a găsit cazare, loc de muncă, ocupații diferite și pe lângă toate astea, mi-am găsit liniștea.

A fost prietenul și pansatorul de răni.

Îmi săruta mâinile și-mi spunea să nu mă gândesc la trecut. Îmi promitea că va fi alături mereu. Și asta fără a-mi cere ceva în schimb. Eu însă am făcut marea prostie a vieții de a-i spune că între noi nu poate fi nimic mai mult, deși nu aveam nici un cât de mic motiv să-l resping. Apoi drumurile noastre s-au despărțit. Am plecat iar, sigură că-mi voi găsi altă lume, mai frumoasă.

Acum Bogdan e căsătorit și soția lui sunt sigură că e cea mai fericită femeie din lume. Eu încă trăiesc cu umbrele din trecut. Eu sufăr, nu atât de la ce am trăit, dar de la ce nu mi-am permis să trăiesc. Aș fi putut fi altfel. Aș fi putut trăi altfel. Acum îmbătrânesc singură și uneori mai merg în orașul în care, deși indirect, am trăit marea mea fericire. Voi dacă aveți alături omul drag, nu-l părăsiți niciodată și nu-l respingeți de dragul trecutului sau cu gândul la un viitor care nu va fi.”