Iubiți-vă partenerii dar nu atât de mult încât să deveniți dependenți de ei în timp ce voi muriți pe dinăuntru

Nimic nu este mai frumos decât să iubești și să fii iubit. Iubirea ne aduce liniște, ne hrănește și ne împlinește cele mai profunde nevoi emoționale, ne dă sens și semnificație vieții și ne poartă, uneori,  pe culmi de nebunie și extaz. Iubirea ne dă șansa să ne împlinim potențialul și să devenim persoane fericite. Din acestea și alte multe motive, ne dorim să iubim și dăm glas unor trăiri care ne surprind uneori chiar și pe noi.

Indiferent de ce înțelegem fiecare prin a iubi și egal cât de mult iubim, nu putem da vina pe iubire atunci când ne pierdem în numele ei. Să iubești poate însemna să intri în ritmul celuilalt, să te sincronizezi cu el, să te adaptezi în așa fel încât adesea împreună să lăsați impresia armoniei unui tot. Cu toate astea, fuziunea este doar o etapă, o primă fază a iubirii, cea care ne amintește de contopirea cu iubirea deplină dintre mamă și puiul ei, o iubire completă după care tânjim întreaga viață. Dincolo de liniștea ei, trebuie să ne reamintim că și acea formă de dragoste este doar prima etapă din evoluția noastră ca ființe și că pentru a crește, vom părăsi acel întreg pentru a ne diferenția ca ființe unice și vom tânji apoi spre completarea cu un altul prin iubire. În etapa îndrăgostirii, regăsim acest întreg pe care l-am tot visat. În el ne topim adesea ca individualități și nu mai știm unde ni se termină limita noastră și unde începe limita celuilalt ca individ. O vreme este plăcută această contopire, dar apoi, în funcție de nivelul de maturitate emoțională  a fiecărui partener, situația va evolua.

Un tot în iubire, nu este compus din două jumătăți, din două părți incomplete ci din două ființe complete care aleg să se desăvârșească iubind. Persoanele mature emoțional iubesc conștienți că iubirea nu este dependență. Iubitul/iubita nu se va transforma în părinte sau salvator ci va rămâne persoana completă pe care ai cunoscut-o și care se bucură împreună cu tine de existența în doi. O iubire sănătoasă nu îți va cere niciodată să uiți cine ești, să renunți la tine, să nu îți regăsești autenticitatea pentru că te-ai pierdut în compromisuri. Nu îți va cere să renunți la visele tale, să te pierzi pe drum, să te abandonezi ca dovadă a intensității simțirii. Cei care renunță la ceea ce îi definea ca personalitate, care își sacrifică libertatea de a fi onest, în primul rând cu propria persoană, care abandonează în numele iubirii propriile valori care le definesc identitatea, sunt propriile victime condamnate la nefericire. Iubirea nu va cere acest sacrificiu de sine iar cei care cred asta, descoperă mai târziu că au ales greșit pentru că, nu numai că nu au primit mai multă iubire în semn de prețuire de la partener, ci au primit respingere, lipsă de respect și de apreciere pentru că este dificil să mai iubești o persoană care uită să se iubească suficient pe sine încât să nu se piardă de sine. O persoană care nu se respectă, nu va putea fi respectată de partener. O persoană care și-a ucis propriile vise, a renunțat la vibrația sa interioară, și-a stins pasiunea și focul din propria ființă, nu va reprezenta o atracție iar prezența sa va fi una ștearsă, ternă, plictisitoare.

Dacă alegeți să muriți pe dinăuntru, va muri încet și iubirea partenerului pentru că, undeva adânc, poate inconștient, un astfel de gest transmite mesajul trist cum că, cineva dispus să renunțe la viața din el, va renunța și la lupta de a păstra viața în relație. Este un sacrificiu de nedorit, unul pe care persoana care te iubește nu ți-l va cere iar cine ți-l cere, nu te dorește cu adevărat pe tine pentru tine ci pentru nevoile sale egoiste și atunci nu te merită. La fel, dacă tu îți iubești partenerul, nu îi vei pune povara acestei renunțări pe umeri. Nu îi vei reproșa nicicând că ai renunțat la dorințele, visele și pasiunile tale din iubire pentru el. De ce? Pentru că dacă ai ales așa, trebuie să accepți că este responsabilitatea ta și trebuie să te evaluezi sincer, să te întrebi care au fost cu adevărat motivele pentru care ai făcut-o. Poate, mai cinstit este să te întrebi dacă nu cumva ți-a fost mai comod așa,  dacă nu cumva în acest fel ai exprimat tendința ta spre a fi dependent sau a evita responsabilitatea, sau teama ta de a risca și a lupta te-au făcut să oferi o falsă dovadă a iubirii agățându-ți toate speranțele de împlinire de răsplata partenerului care ar trebui să îți aprecieze efortul.

Fii sincer și recunoaște în sinea ta care este adevărul și asumă-l cu curaj. Este primul pas în recuperarea ta și apoi a iubirii în relație. Fiind viu, cu energia și strălucirea vie din tine, vei fi o sursă de inspirație și fascinație pentru partener.

Aveți grijă de voi!