Îți mulțumesc că m-ai părăsit, chiar îți sunt recunoscătoare

Ai plecat brusc, fără să-mi dau seama că, din punctul tău de vedere, povestea a ajuns la final. Sau poate că niciodată nu a început, în felul în care mi-l imaginam. Nu te voi minți, m-ai rănit în acel moment. Am oferit relației tot ce aveam mai bun.

Am cedat de o mie de ori, m-am implicat total și am iubit necondiționat. Poate că din acest motiv plecarea ta a fost ca năucitoare. Am stat întinsă în pat zile și nopți, fără să știu ce să fac mai departe, cum îmi voi continua viața.

Abia mai târziu am înțeles cât de bolnăvicioasă era relația noastră, cât de dependentă eram de tine. Nu puteam respira normal, știind că ești departe. Ce nebunie, ce fel de a interpreta dragostea, de a o trece prin fiecare celulă din corp, devenind una cu partenerul.

Nu sunt supărată pe tine, deloc. Ba chiar îți sunt recunoscătoare pentru această experiență. Se spune că după o tragedie poți învăța mult mai multe lucruri, decât după un moment fericit. Pot să confirm acest lucru, lecțiile au fost învățate pe deplin.

Dar nu a fost vorba doar despre lecții. Felul meu de a fi a suferit modificări severe. Nu din răzbunare, nu pentru a-ți demonstra ce ai pierdut. De fapt, la scurt timp după despărțire, nu mai sufeream după tine. Sufeream după acea parte din mine, ce am pierdut-o.

După femeia fericită, care pretindea că este iubită, înțeleasă, dorită. Dar am dsescoperit la timp și naivitatea acelei femei. Am înțeles că nu toate lecțiile învățate trebuie să fie și aplicate în viață. Există un filtru, atât de important, decisiv.

Există limite și există respect de sine

Atunci când m-ai părăsit, nici nu știam ce înseamnă iubire de sine, atât de conectată eram la lumea ta. Tocmai acest moment m-a făcut să mă întreb cine sunt, ce caut în această lume, ce merit și pe cine merit. Sunt oare gata pentru o relație sănătoasă?

Atunci, strigam disperată în urma ta: „De ce faci asta? Cum îți permiți?” Acum pur și simplu îți mulțumesc. A fost decizia ta sau așa lucrurile s-au potrivit, dar am ieșit la timp din acel cerc vicios. Îmi era atât de frică să rămân singură, să nu am două brațe aproape.

A trecut mult timp până toate aceste frici au fost procesate, explicate în mintea mea. Până am încetat să mă victimizez și am început să investesc în mine. Pas cu pas, picătură cu picătură, am adăugat la felul meu de a fi mai mult curaj, mai multă demnitate.

Mă consider o femeie frumoasă. Timpul și experiența au adăugat frumusețe anilor mei. Dar, pe lângă frumusețe, mi-am asumat această viață și acești ani. Astfel, am reușit să devin o femeie echilibrată, respectată, cu poftă de viață.

Asumarea a fost piatra de temelie pentru femeia pe care acum o privesc în oglindă. E o femeie care nu va ceda atât de ușor, dar nu pentru omul sau cauza care nu merită acest efort. Lupt, dacă știu că are rost. Am învățat să simt și să înțeleg când are rost.

Îți mulțumesc pentru că m-ai lăsat să mă construiesc singură, fără ordine și felulri de a fi străine. Îți mulțumesc pentru că, acum, pot să iubesc cu adevărat și pot fi iubită atât de frumos.

© De Vorbă cu Tine