Fostul se va întoarce la tine din aceste câteva motive

Au trecut câteva luni sau chiar câțiva ani de când a plecat, ai reușit să faci pace cu trecutul, să mergi mai departe, să îți răspunzi la întrebările care te frământau în momentul despărțirii. Dar nu același lucru s-a întâmplat și cu el.

Din anumite motive reapare în viața ta, vrea să fiți din nou împreună, vrea o nouă șansă pentru povestea voastră. Te întrebi de ce acum, de ce își dorește atât de mult să schimbe lucrurile, de ce insistă să îl ierți, să te apropii de el.

Poate pentru că te vrea cu adevărat alături. A înțeles unde a greșit, și-a dat seama cât de nepotrivit a fost comportamentul său, în tot timpul cât a fost departe de tine a devenit mai înțelept, mai empatic, mai asumat, mai conștient.

Acum știe că nu poate da timpul înapoi, dar știe la fel de bine că poate schimba acest prezent, poate să îți demonstreze că totul are rost. El se întoarce pentru a repara greșelile din trecut, gata de această șansă, de data aceasta făcând totul corect.

După despărțire, a savurat libertatea, a descoperit o lume lipsită de responsabilități și griji. Dar, în scurt timp, toată distracția și-a pierdut rostul. El a înțeles că-i este foarte dor de tine, chiar dacă a încercat să îndepărteze acest sentiment.

A înțeles că nimic nu se compară cu timpul petrecut în doi. Îi este dor de zâmbetul tău, de empatia ta, de felul în care îl provocai să fie mai bun, mai fericit. El vrea să revină la acea stare de bine, trăită lângă tine.

Sau poate că vrea să se răzbune

Nu a încetat să afle lucruri noi despre tine, să urmărească ce faci și cu cine ești. Credea că, după acea despărțire, vei fugi după el, dar realitatea a fost alta. A înțeles că ești fericită și fără el, că te bucuri de viață, poate chiar ești cu cineva.

Se simte trădat, sau pur și simplu incapabil să accepte realitatea. Reapare în viața ta, pentru a te convinge că acea despărțire a fost un pas greșit, că el este alesul tău. Dar nu este decât o tentativă tristă de a ascunde propriul eșec.

El credea că lucrurile vor sta diferit, va putea fi fericit și fără tine. Dar, cu fiecare zi, se convinge că acel pas din trecut a fost doar un joc ieftin, nepotrivit, care i-a anulat șansa la o relație sănătoasă, la o viață în doi plină de iubire.

Sau se întoarce pentru că este singur. Într-un moment de singurătate, își aduce aminte de tine, de cât de mult l-ai iubit, este sigur că nu îl vei îndepărta dacă va reveni în viața ta. Își dă seama că este mult mai plăcut având o femeie iubitoare alături.

Sau poate că este gelos, nu neapărat pentru că ai pe cineva alături. Descoperă în acest prezent o femeie care a evoluat, se bucură de fiecare clipă, trăiește frumos viața, merge cu încredere înainte. El vrea să facă parte din această nouă poveste.

Motivele pentru care fostul se întoarce pot fi diferite. Uneori este o șansă pentru ambii să descoperiți din nou dragostea, alteori este o confirmare în plus că nu trebuie să te întorci în trecut.

© De Vorbă cu Tine