Există 5 momente cheie în relație, după care nu mai are rost să continui

Firește, nu te detașezi la prima problemă, venind cu reproșuri și manifestând un comportament egoist. Nu dai vina pe partener, refuzând orice formă de comunicare sănătoasă. Nu te folosești de acest moment pentru a crea anumite avantaje.

Dar atunci când te implici în relație, când vrei din tot sufletul ca lucrurile să funcționeze, te aștepți ca implicarea și dorința să fie reciprocă. Provocările sunt o parte firească din relație, la fel și unele certuri sau neînțelegeri.

Asumarea, conștientizarea, înțelepciunea cu care tratezi fiecare situație vor face diferența. Dar este nevoie de un partener la fel de asumat și conștient, pentru a înțelege că are rost. Sunt anumite momente cheie, după care știi că nu mai poți continua.

Când ești umilită și jignită

Umilința nu are nimic în comun cu respectul, cu atașamentul sănătos, cu empatia omului de alături. Când pur și simplu nu îi pasă, își va permite să fie egoist și arogant, indiferent și laș.

Poți să continui să speri că se va schimba, să-i accepți felul de a fi, să-ți spui că așa își manifestă emoțiile. Dar totul se rezumă la un adevăr trist: e vorba despre manipulare și joc ieftin, despre un comportament toxic, despre suferință și neputință.

Când ești considerată o rezervă, fiind trădată mereu. I se pare firesc să te înșele, din moment ce nu simte nimic important pentru tine. Știe că nu-l vei părăsi niciodată, ești dependentă de el, îl vrei aproape cu orice preț.

Nu are rost să continui o poveste în care rolul tău este limitat la o emoție superficială. Nu accepta trădarea, minciuna și durerea, meriți mai mult decât o atitudine egoistă și superioară din partea lui, meriți echilibru și fidelitate.

Când totul a devenit imposibil de suportat. Dacă te simți prost alături de acest om, dacă trăiești mereu în frică și neliniște, dacă nu există o perspectivă, încredere și comunicare sănătoasă, cum să mergi mai departe?

Pur și simplu te sufoci în această mocirlă a emoțiilor, cauți cu disperare soluții și nu le găsești, te chinui să îmbrățișezi o poveste care nu îți aparține. Omul de alături este un străin pentru tine, iar sentimentul este reciproc.

Când ești mințită la nesfârșit

Descoperi că omul de alături poartă atât de multe măști, se preface de fiecare dată, interpretează lucrurile în favoarea lui, îți spune minciuni care dor. Sinceritatea lipsește cu desăvârșire între voi, îl provoci să fie sincer și refuză.

Construiește propriul său scenariu, acolo unde asumarea nu există, acolo unde este mult mai ușor să ascundă adevărul decât să comunice deschis despre lucruri importante. Știi că nu există viitor pentru asemenea relație.

Când devine agresiv, posesiv sau dependent. Nu accepta asemenea comportament, nu are nimic în comun cu iubirea și respectul. Omul care își permite să își bată joc de tine, de lumea voastră nu merită atențai și grija ta.

Firește, fiecare relație are povestea ei, fiecare iubire se trăiește în felul ei. Dar, dincolo de toate, este nevoie de maturitate emoțională, de sinceritate, de empatie și încredere, pentru a înțelege că are rost, pentru a merge mai departe împreună.

© De Vorbă cu Tine