Sunt cuvinte care doar din inimă pot veni, doar mesajul lor sincer poate fi acceptat și înțeles. Atunci când un bărbat iubește cu adevărat, când îi pasă și își asumă relația, vrea să aibă grijă de persoana dragă, să-i vorbească cu încredere.
Firește, sunt și bărbați care încearcă să manipuleze, să mintă și să spună cuvinte siropoase, chiar dacă nu simt nimic. Ei vor doar să profite de o femeie, să se folosească de sentimentele ei sincere. Însă intențiile lor vor fi dezvăluite, adevărul va ieși la iveală.
Într-o relație de lungă durată nu va fi posibil acest joc ieftin. Bărbatul egoist nu își va ascunde emoțiile, nu va permite ca dorințele tale să fie la același nivel cu dorințele lui. El nu va putea susține, oferi, dezvolta o relație, nu va putea spune cuvinte sincere.
Nu îți va face complimente, pur și simplu, fără a avea un anumit interes. Pentru omul egoist orice acțiune trebuie să aibă un beneficiu. El nu consideră că este necesar să îmbrățișeze, să susțină, să ofere siguranță.
Nu caută să afle mai multe detalii despre tine, să pună întrebările potrivite, nu vrea să știe cine ești cu adevărat, care sunt interesele tale, ce te face cu adevărat fericită, cum a fost trecutul tău, ce experiențe te-au marcat.
Nici nu te întreabă cum te simți, dacă ai nevoie de ceva, dacă în sufletul tău este liniște. În schimb, îți vorbește des despre propriile așteptări, insistă să îl asculți și să-i înțelegi emoția, să cedezi și să-l admiri.
Când nu e vorba despre emoția lui, tace
Nu îl interesează starea ta, nici dacă ești tristă sau supărată, obosită sau copleșită de anumite lucruri. Cuvintele lui nu transmit încredere, siguranță, liniște. Dimpotrivă, ajungi să îți fie frică de prezent și de viitor.
Omul indiferent nu se mândrește cu tine. Este prea narcisist și concentrat pe propriile visuri, refuză să te privească cu admirație, să fie susținătorul tău. Acele cuvinte de laudă, acel entuziasm manifestat pentru reușitele tale lipsesc de fiecare dată.
El nu acceptă pur și simplu, așa cum ești, deci nu îți poate spune că iubește felul tău de a fi, lumea ta, alegerile pe care le faci. În schimb, îți reproșează tot felul de lucruri, încearcă să te schimbe, să fii așa cum vrea el.
Partenerul egoist nu va recunoaște vreodată că ai dreptate, sau că ideile tale sunt mai corecte, sau că alegerile tale sunt mai potrivite. El alege să judece deciziile tale, chiar dacă nu are motive. Alege să fie frustrat și gelos, decât să empatizeze.
În mesajele sale nu prea vei auzi expresia „noi”. Este vorba despre lumea lui, chiar dacă e parte din această relație. Poate că nu te consideră atât de importantă, nu ești parte din planurile sale de viitor. De ce să se forțeze, de ce să se implice?
El nu îți spune că va rezolva singur unele probleme, pur și simplu pentru că îi pasă și vrea ca lucrurile să funcționeze. Dar atunci când are nevoie de susținerea ta, va insista să fii prezentă, asumată.
Omul egoist se gândește la sine, nu-i pasă de realitatea unei relații. Dacă înțelegi că nu se va schimba vreodată, nu sacrifica totul de dragul unei iluzii.
© De Vorbă cu Tine





