De ce o femeie pleacă de lângă un bărbat, chiar dacă îl iubește mult

Ea nu va pleca pentru că își dorește acest lucru. Nici pentru a-i demonstra ce poate pierde. Ea nu va pleca pentru a se răzbuna, sau pentru a căuta alte idealuri. Ea pur și simplu a obosit să trăiască o iubire toxică lângă un om indiferent.

Ea va pleca, când își va da seama că nu mai are rost. Au fost nenumărate tentative de a explica, de a convinge, de a implora chiar să existe o reacție. Au fost zile și nopți de efort și demonstrații, de lacrimi și nefericire, dar toate au o limită.

Va înțelege în acea zi că nu mai vrea să împartă acest prezent cu un partener căruia nu-i pasă. Nici nu vrea să construiască un viitor alături de un bărbat care se gândește la propria persoană, care face tot posibilul să distrugă armonia.

El este de fiecare dată absent, nici nu a încercat să se conecteze emoțional la această relație, să pună întrebări mai complicate, să stea de vorbă cu femeia de alături. El credea că implicarea nu este o necesitate.

El crede că, odată ce sunt împreună, nimic nu mai poate fi schimbat. Știe cât de mult îl iubește, știe cât de sincere sunt sentimentele ei, știe cât de implicată este în relație. Dar nu știe că e nevoie de reciprocitate, de asumare.

O femeie iubitoare nu pleacă din motive egoiste. Este atât de multă iubire în inima ei, atât de mare este dorința de a reuși împreună. Dar până și în cel mai empatic și iubitor suflet poate să apară resemnarea.

Gândul că nu mai are rost

Atunci ea va înceta să mai spere, să mai ofere șanse, să mai ierte toate momentele urâte venite din partea lui. Va înceta să mai caute răspunsuri în cuvintele lui, să mai lupte pentru o lume care demult a devenit străină.

Își dorea să-i poată vorbi sincer, să-și deschidă sufletul în fața lui. Dar a renunțat la acest lucru, atunci când orice tentativă de a comunica un mesaj sincer se ciocnea de atitudinea lui rece. El pur și simplu voia să fie lăsat în pace.

Și atunci, cum să construiești, cum să crești iubirea, cum să îți faci planuri de viitor? Ea a înțeles că nu mai poate avea încredere în acest om, nu-l mai poate privi cu admirație, nu-l mai poate considera omul ei drag.

O femeie pleacă, luând cu ea toate amintirile, toată speranța și încrederea. Dar și toată iubirea ce o poartă în suflet. Singurătatea în relație nu poate fi compensată cu nimic, acea stare de neputință devine atât de vie, de puternică.

Ea doar voia să simtă iubirea și afecțiunea omului drag. Voia să se simtă importantă, dorită, susținută, înțeleasă, pentru că în fiecare zi susținea, înțelegea, dorea, iubea. Căuta reciprocitate acolo unde nu a existat niciodată.

Chiar dacă iubește mult, alege să plece. Pentru că toate eforturile ei au eșuat, toate speranțele ei s-au risipit în vânt, toate motivele ei de iubire au fost anulate de un partener indiferent.

© De Vorbă cu Tine