Există atât de multe promisiuni false, există speranța care nu se mai transformă niciodată în realitate, există dorința de a construi împreună, dar și realitatea care spune că acest lucru e imposibil. Există cuvinte care apropie și cuvinte care dor.
Ea păstrează acea iluzie, o crește cu aparențe și stări de bine, cu îmbrățișări de moment. Doar că dincolo de aparențe există un fel de a fi, o limită în toate gesturile, o reticență în a fi împreună. Timpul trece și ea rămâne cu același rol de rezervă.
El vine aproape pentru a-i fi validată o emoție, pentru admirație și aventură, pentru acea atitudine cuceritoare și acel sentiment că este special pentru cineva. El cere să fie ascultat și înțeles, acceptat fără multe obiecții, dorit și susținut.
Firește, sunt și momente de afecțiune și dor, sunt clipe de conectare emoțională și discuții profunde. Sunt interacțiuni care se transformă în experiențe magice. Dar atunci când magia dispare, când primisiunile nu se transformă, totul se prăbușește.
Ambii știu că povestea nu este pentru totdeauna, ambi caută un sens în această împletire de suflete: ea vrea să se piardă în brațele lui, să se simtă în siguranță, să știe că poate face un om fericit. El caută pasiune, nebunie, acceptare.
Doar că mereu va exista și cealaltă lume, cealaltă realitate, construită în timp, trecută prin testul provocărilor. Pentru el soția și căsnicia înseamnă liniște, stabilitate, locul pe care îl consideră acasă, locul unde revine de fiecare dată.
Există o stare de bine, ea nu poate fi înlocuită cu nimic
El trăiește aventura, se folosește de acest scenariu pentru a crește respectul de sine, pentru a se simți mai important și mai bun, pentru a fi acel bărbat cuceritor. Dar atunci când lucrurile nu vor mai funcționa, va opri totul și se va întoarce lângă soție.
Vor exista multe promisiuni, doar pentru a păstra alături. Vor exista cuvinte care sună frumos, gesturi de moment și o atitudine grijulie, doar pentru a-și confirma că este capabil de asta. Dar nu va risca să piardă totul pentru o poveste.
Ea știe că nu poate fi mai mult în viața lui, trece dincolo de suferință și lasă loc pentru o nouă apropiere, o nouă întâlnire, o nouă provocare. El simte că deține controlul, el poate pune presiune, poate forța lucrurile, poate amenința că pleacă.
Doar că implicarea emoțională poate fi urmată de o detașare totală, grija și dorul pot fi înlocuite rapid cu indiferența și tăcerea. Totul se poate sfârși în orice moment, pentru că nu dincolo de senzații și experiențe există o altă realitate.
El nu vrea să se complice mai mult, nu vrea să ia decizii atât de importante, nu are cum să renunțe la tot ce a construit în timp. Îi convige această poziție triumfătoare, de soț perfect și protector al unei femei care iubește sincer.
Ea trebuie doar să-l înțeleagă și să-i valideze emoțiile, să accepte un scenariu, să lase loc pentru iluzie. Ea iubește și trăiește omul, dar e vorba despre un sentiment condiționat, despre un rol de rezervă, despre o poveste care merge spre necunoscut.
© De Vorbă cu Tine





