Să îți placă de cineva nu înseamnă neapărat că și iubești această persoană. Dacă în această conexiune doar tu oferi timp, emoții sincere și afecțiune, dar nu primești nimic în schimb, nu este vorba despre iubire.

Plăcerea este temporară, ea vine din ocazie, din întâmplare, din instinct. Nu trece prin suflet, nu revenendică mai mult decât o aventură.

Cum să înțelegi că un bărbat doar te place și nu simte pentru tine iubire:

1. Cedezi prea mult

Ajungi la un moment dat și înțelegi că în relația în care ești doar tu înfrunți toate problemele, toate greutățile, doar tu ții piept indiferenței și nepăsării lui. Te doare că așa și nu ați reușit să stabiliți acea conexiune emoțională, așa cum ar fi fost firesc.

Într-o relație este important să existe compromisuri din partea ambilor parteneri. Dacă doar tu încerci să-l împaci, să-l impresionezi, să-i captezi atenția, doar tu încerci cu disperară să păstrezi relația, atunci întreabă-te de ce este alături de tine.

2. Comunicare defectuoasă

Nu mai comunicați. Nu vorbiți despre lucruri importante, despre ce contează cu adevărat. Există un schimb de replici banale, despre rutină și întâmplări mecanice, fără a intra în esența cuvintelor. Așa este el sau pur și simplu nu-i pasă?

Simți că nu reușești să construiești o discuție sănătoasă cu acest bărbat. El este prea ocupat să-ți demonstreze că are dreptate, că este perfect, că nimic nu vă lipsește. În acest mod deveniți reticenți în a vă exprima gândurile, dorințele, emoțiile.

3. Nu există armonie

Lipsa armoniei în cuplu este un alt semn clar că lipsesc sentimentele adevărate și că e vorba numai despre plăcere. Nu găsiți subiecte comune, lucruri care să vă apropie. Relația voastră nu se bazează pe bunătate, pe grija unul față de celălalt.

Echilibrul perfect într-o relație sănătoasă este construit din resursele pe care le investește fiecare partener: timp, răbdare, atenție, grijă, respect, iubire, dar relației tale îi lipsesc aceste piese. Simți cum alături de el aduni într-un puzzle piesele nepotrivite.

4. Simți că ceva nu este în regulă

O femeie simte atunci când ceva nu este în regulă sau ceva nu mai merge bine în relația sa. Mai mereu doar tu ești cea care te simți vinovată că nu vă împăcați, că vă certați tot mai des. Încrederea ta în partenerul tău este tot mai des pusă la îndoială.

Viitorul tău alături de el îl simți pe muchie de cuțit. În ultima perioadă, tot mai des au apărut motive de neîncredere și de gelozie, care cu siguranță ascund ceva sensibil. El petrece tot mai puțin timp împreună cu tine.

5. Îl iubești, dar vezi atât de multe defecte

Deși încă mai ești îndrăgostită de el și-l consideri bărbatul potrivit, totuși defectele sale nu au cum să nu iasă la iveală. Începi să remarci că devine mai mereu nervos și iritat atunci când îi ceri să-ți acorde atenție sau să petreceți timpul în doi, că îl deranjează faptul că îi ceri să te ajute.

Niciodată nu este de acord cu tine: nici cu ce spui, nici cu ce faci. A devenit instabil emoțional, azi îți vorbește frumos, iar mâine îți spune că te urăște. O astfel de relație la sigur nu are la baza ei iubirea adevărată.

6. Întâlnirile nu îți aduc bucurie

Fiecare întâlnire cu el este o nouă încercare pentru tine, pentru că nu mai simți aceeași grijă. Acum trebuie să lupți pentru fiecare clipă de atenție din partea lui. Nu te mai simți fericită, nu mai zâmbești, mereu stai încordată doar ca să fii atentă să nu-l superi.

El nu mai este la fel de atent cu tine, nu te întreabă ce-ai mai făcut și cum te-ai descurcat, nu-ți mai spune că i-a fost dor. Întâlnirile voastre sunt de rezervă pentru el, sau din obișnuință. Toate emoțiile s-au pierdut undeva în trecut.

7. Mereu vrei ceva mai mult decât ai

Alături de el nu te simți o femeie împlinită, așa cum ar trebui de fapt să fii. Simți mereu că ai nevoie de ceva mai mult decât primești, decât îți oferă el. Te simți incompletă alături de partenerul tău, iar el nici măcar nu înțelege acest lucru.

El nu-ți mai oferă bucuria de a face ceea ce simți, de a te dezvolta, de a te afirma. Îl simți gelos și invidios pe realizările tale. Nu așa arată o relație în care doi oameni se iubesc.

© De Vorbă cu Tine