Când tu vei avea nevoie de mine, caută-mă acolo unde erai tu, când eu aveam nevoie de tine. Mă vei găsi?

Când tu vei avea nevoie de mine, să nu mă acuzi dacă nu voi veni. Probabil voi fi deja o femeie fericită, care a înțeles cât de mult contează să te afli la locul potrivit și lângă omul potrivit. Voi avea doi copii frumoși, o casă cu ferestre ce dau spre mare și un soț iubitor, care mă va iubi așa cum sunt. În viața mea nu vor mai fi regrete și nici schelete găsite prin suflet. Poate griji vor fi. Dar și el va fi. Iar el mă va face fericită.

Când tu vei avea nevoie de mine, să ai și un trecut cu tine. Și niște amintiri. Seara. Era frig, plângeam și mă simțeam prost. Aș fi dorit atât de mult îmbrățișarea ta. Ai zis că ești ocupat. Trei luni în urmă am fost concediată. Aș fi acceptat să mă acuze restul lumii de nereușită, dar numai nu tu. Ai zis că-i vina mea și tu nu ai ce să faci. La fel ai zis și când stăteam desculță și te rugam să te întorci. Sau când îți plăteam creditul la bancă. Până unde poate duce dragostea, nu-i așa? Da, te iubeam. Și mă gândeam la tine, la o familie, la viitor. Dar cât să te gândești? Tu ce făceai atunci când te iubeam?

Când tu vei avea nevoie de mine, eu îmi voi vedea de fericire. De omul de alături, de grija pentru el. Undeva în trecut vei fi tu. Dar, de asta și e trecut, să-l uiți. Mai ales când prezentul e atât de diferit. Când cineva are grijă de tine și-ți spune că nu te va lăsa niciodată singură. Chiar și când îți va fi prost. Contează dragostea, dar oare nu tot dragostea te face să vrei binele omului drag? Să-i fii alături. Să susții. Poți să iubești și să lași sau să iubești și să ai grijă. Probabil prima parte nu e dragoste.

Când tu vei avea nevoie de mine, caută-mă acolo unde erai tu, când eu aveam nevoie de tine. Mă vei găsi?