Viața este asemenea unei matrice neomogene, care își schimbă forma ori de câte ori luăm o decizie sau facem o acțiune. Întotdeauna există ceva care îi modifică esența, încurajându-ne să preluăm roluri noi.
Forțându-ne să renunțăm la altele mai vechi. Este firească această ordine a lucrurilor. Este firesc să ne schimbăm, să acceptăm transformarea, să îmbrățișăm evoluția lucrurilor, preluând esențialul din fiecare proces.
Totuși, întrucât preferăm rutina, confortul și scenariile cu care suntem deja obișnuiți, deseori ne simțim frustrați când trecem prin anumite schimbări. Mai mult de atât, se întâmplă ca aceste schimbări să fie benefice și calitative pentru noi.
Chiar dacă sunt dureroase și greoaie, iar noi să ne împotrivim lor, preferând să ne lăsăm pradă confortului. Deosebit de dificil experimentăm perioadele în care renunțăm la oamenii semnificativi din viața noastră.
Sau invers – când acești oameni își doresc să-și continue calea existențială fără noi. Trăind astfel de experiențe, reacționăm grav, ostil și impulsiv. Ne simțim răniți și trădați, chiar dacă motivele care au catalizat această decizie ne-au fost explicate într-un mod calm și rațional.
Dar nu vrem să acceptăm
Orgoliul nostru preia controlul asupra situației și nu ne permite să empatizăm cu această persoană. Dar ce ar fi dacă am încerca să ne abstractizăm de la tumultul emoțional de care suntem ghidați și să ne uităm altfel la această legitate a vieții…
Doar gândiți-vă, fiecare dintre noi este creatorul propriei vieți. Cu toții avem dreptul să decidem pentru noi alături de cine și în ce circumstanțe să ne trăim viața. Suntem liberi să acceptăm o direcție în defavoarea alteia.
Firește că acest lucru nu ne permite să fim indiferenți sau violenți cu alți oameni, rănindu-i și poziționându-ne superiori lor. Nu, acest lucru nu ne scutește de responsabilități morale. Nu ne îndepărtează de intenția de a fi corecți.
Dimpotrivă, el ne permite exercitarea acestor responsabilități într-un mod care nu ne neglijează necesitățile, sentimentele și deciziile. Prin urmare, ajungem să înțelegem că nu putem judeca alegerea altor oameni de a merge înainte fără noi.
Exact așa cum alții nu ne pot judeca la rândul lor pentru deciziile noastre. Important este, însă, modul în care facem această schimbare. Ea se reflectă nemijlocit și asupra vieții altui om.
Nu putem acționa fără a ține cont de lucruri importante
Este responsabilitatea noastră morală să-i explicăm de ce o facem, eliberându-l de sentimentul abandonului și de îndoieli inutile. În același fel, se va întâmpla să ne aflăm noi înșine în locul omului părăsit.
Atunci va trebui să dăm dovadă de empatie și profunzime a sufletului, lăsându-l să plece, cu adevărat, fără regrete, cuvinte nespuse și conflicte nerezolvate. Să înțelegem că nu a fost să fie, că drumul nostru ia o altă direcție.
Făcând asta, nu doar facem un ultim act de bunătate pentru omul nostru drag, ci și demonstrăm maturitate psiho-emoțională autentică. Devenim conștienți, asumați, gata pentru o nouă experiență.
Daniela M.
