Aceste gesturi și cuvinte distrug dragostea dintre voi, fără a o mai putea întoarce

Este complicat să construiești o relație frumoasă având comportamente egoiste, dorind să demonstrezi ceva de fiecare dată, forțând lucrurile, interpretând realitatea, transformând conexiunea emoțională într-un joc ieftin.

Sunt gesturi care îndepărtează, sunt cuvinte care aduc multă frică și incertitudine în sufletul celuilalt, sunt mesaje care vorbesc despre indiferență și atitudine superioară. Atunci nu mai contează intenția, apropierea, dorința, dorul.

Orice reproș spun intenționat, orice critică nepotrivită, orice tentativă de a manipula partenerul sunt dovezi că lucrurile nu funcționează corect. Când omul de alături minte și se preface, când ascunde lucruri importante, ce rost mai au planurile comune?

Dacă există mai multe acuzații decât discuții sincere, dacă în locul compromisului omul de alături pasează vina pe umerii tăi și vine cu scuze ieftine, dacă alegi să nu îți pese, refuzi să treci dincolo de superficial și vrei să profiți, totul se va sfârși într-o zi.

El îți spune că nu-l interesează emoțiile tale, are un comportament defensiv și nu vrea să ofere soluții. El preferă să iasă cu prietenii decât să construiască experiențe comune, se detașează emoțional în momente complicate.

Tu îi critici fiecare gest, vrei să-l schimbi în totalitate, să-i impui un fel de a fi străin. Crezi că este dator cu ceva, este singurul responsabil pentru binele relației, nu-l asculți atunci când vrea să îți vorbească din suflet.

Atunci lumile voastre nu se mai regăsesc pe același drum

Atunci orice interacțiune devine motiv de ceartă, de separare, de neînțelegere și durere. Este atât de important să lași în urmă pretențiile egoiste și să vrei să stai de vorbă, de dragul acestei relații, de dragul acestei povești, de dragul liniștii.

El se consideră prea important, îți spună că ai fi un nimeni fără susținerea lui, se folosește de sensibilitatea ta pentru a inventa un scenariu manipulator în care doar tu ești de vină, tu iubești mai puțin, tu nu-l înțelegi și nu vrei să mergi mai departe.

Tu îi anulezi orice gest pozitiv, orice acțiune. Îl acuzi că nu se pricepe la nimic, habar nu are cum să vorbească, cum să se comporte în relație. Ești sigură că doar soluțiile tale sunt potrivite, doar dorințele tale contează.

El se ascunde după aparențe, își permite să flirteze cu alte femei, să vină și să plece când vrea. Tratează în mod superficial rolul său de partener și viitorul relației. Nu are o perspectivă, nu oferă acea siguranță și încredere.

Tu îi spui că-l urăști, nu-l mai vrei în viața ta, nu-l mai consideri omul tău. Este un joc prin care vrei să-i testezi limitele, dar în același timp este felul în care se detașează de tine pentru totdeauna. Îl acuzi că nu te mai iubește, nu-l mai recunoști.

Toate acele gesturi care umilesc și aduc trădarea în relație, toate acele cuvinte care jignesc și aduc frica în relație, toate acele comportamente care distrug încrederea și armonia vor distruge și iubirea, fără a o mai putea întoarce.

Alegeți să stați de vorbă unul cu celălalt, să construiți în loc să găsiți motive de nepotrivire, să empatizați și să trăiți cu recunoștință iubirea, dacă știți că are rost.

© De Vorbă cu Tine