5 semne că acest bărbat nici nu te-a iubit vreodată

Ai vrut să rămâi alături de acest om pentru totdeauna, erai gata să construiești o lume a voastră, să demonstrezi de fiecare dată că meriți atenția și afecțiunea lui. Dar nu puteai să trăiești la infinit iluzia, să speri că emoția va fi reciprocă.

Ți-a oferit tot mai multe dovezi că emoția lui nu era decât o reflecție a propriului egoism, a intereselor de moment. Nu ai fost niciodată o prioritate pentru el, nu te-a considerat acea femeie pentru toată viața și nu te-a iubit cu adevărat.

Există multă umilință în atitudinea lui

Pur și simplu te tratează cu mult distreț, vine alături doar pentru a profita de sentimentele tale, pentru a se folosi de sensibilitatea ta. Îți judecă alegerile, îți critică deciziile, îți anulează visurile, râde de scopurile și realizările tale.

Cum să existe iubire în sufletul omului care te privește ca o străină, își permite prea multe lucruri urâte și caută de fiecare dată să distrugă tot ce este mai bun în inima ta. Cum să existe empatie în intențiile lui manipulatoare?

Fără susținere și încredere

Din iubire ar fi oprit orice tentativă de a se juca cu emoțiile tale, din iubire ar fi venit alături atunci când te simțeai prost. Din iubire ar fi încercat să repare, să vină cu soluții, să caute compromisul, să ofere acea stabilitate și siguranță.

A ales alt drum, o cale avantajoasă lui și toxică pentru sufletul tău bun. A ales să nu se complice prea mult, ignorând dorințele tale, acele momente când pur și simplu voiai să stai de vorbă cu el.

Fără deschidere emoțională

El nu a considerat niciodată necesar să se implice mai mult, să cedeze în momente tensionate, să vină cu o reacție înțeleaptă în situații critice, să empatizeze sincer cu stările tale. El nu a vrut să treacă dincolo de superficial.

A rămas un străin pentru tine, în orice momente complicat a ales să se refugieze în propria lume, să evadeze din relație, să vină cu tot felul de pretexte și reproșuri false, în loc să-și deschidă sufletul, să caute un echilibru în toate.

Trădare și minciună

Din momente ce nu a existat iubire față de tine, nu au existat nici acele limite sănătoase, acel devotament potrivit pentru un partener asumat, acea maturitate emoțională care l-ar fi ajutat să evite orice tentație, orice dorință de a flirta.

A ales să-ți trădeze încrederea, să te considere o rezervă, o soluție de moment, o simplă aventură. A ales să vină și să plece din viața ta, să manipuleze prin cuvinte și gesturi, să facă promisiuni goale, în timp ce te înșela și te mințea.

Lipsă de respect

Acolo unde nu există iubire nu există nici respect, nici planuri de viitor, nici siguranță. Există un comportament egoist, reproșuri permanente, o atitudine superioară și incapacitatea de a construi o relație sănătoasă.

Nu accepta lipsa de iubire, de încredere, de asumare. Nu accepta să vii rezerva unui om care nu te-a iubit niciodată.

© De Vorbă cu Tine