Uneori nu ai cum să mergi mai departe alături de un partener indiferent, chiar dacă faci tot posibilul ca lucrurile să funcționeze, cedezi și sacrifici, asculți și înțelegi, empatizezi și ignori comportamente toxice. Pur și simplu nu îi pasă.
Este suficient să urmărești atitudinea celui de alături, să vezi care sunt intențiile sale, să-i asculți cuvintele, să înțelegi adevăratul lor mesaj, ca să descoperi un partener asumat și corect, sau o persoană egoistă, care abia așteaptă să profite de tine.
Omul profitor nu se gândește la binele relației. El știe că, mai devreme sau mai târziu, nu va mai fi alături de tine. Iată de ce nu i se pare relevant să construiască, să vină alături cu încredere, să te cunoască cu adevărat.
În schimb, i se pare perfect valabil să te judece de fiecare dată, să-ți interpreteze cuvintele, să-i displacă tot ceea ce faci, chiar dacă acționezi de dragul lui și al relației. Este modalitatea excelentă prin care caută să-ți controleze fiecare mișcare.
Devii o victimă, ești de fiecare dată dispusă să sacrifici totul, doar să nu-l pierzi. Doar că acest comportament îți aduce multe emoții negative, multă suferință, neîncredere și instabilitate. Te întrebi de fiecare dată dacă are rost.
Din partea lui lipsesc în totalitate intențile serioase, responsabilitatea și asumarea. Lipsesc acțiunile specifice unui partener matur emoțional, capabil să aibă grijă de femeia iubită și să fie sincer de fiecare dată.
El nu poate fi sincer
Se folosește de minciună, de construirea unor scenarii false, pentru a te păstra alături, pentru a profita de bunătatea și încrederea ta. Știi prea bine că acele promisiuni goale, acele cuvinte siropoase nu sunt suficiente.
Nu-l vezi dispus să cedeze la rândul său, să accepte compromisul, să fie deschis și empatic. De fiecare dată când îl provoci să-ți vorbească despre lumea lui, îmbrățișează un comportament defensiv. De fiecare dată când ai nevoie de el, nu este alături.
Nu îți vorbește niciodată despre un viitor al vostru, nu-și face planuri alături de tine. Trăiește în prezent, lăsând lucrurile să evolueze în mod haotic. Își permite să te dezamăgească de multe ori, să ignore mesajele tale.
Este prezent doar atunci când vrea sau are chef. Nu ai din partea lui susținere, nu se bucură de realizările tale. Dimpotrivă, manifestă o gelozie bolnăvicioasă, o invidie care nu este potrivită pentru un partener iubitor.
Atunci când lucrurile nu funcționează așa cum vrea, devine frustrat și te acuză de toate relele. Atunci când ai alte opinii, când vii cu altă abordare, îți reproșează că ești egoistă, nu îți pasă, nu-l iubești cu adevărat. Te forțează să îți schimbi opinia.
Doar că acest comportament este atât de toxic și imatur, alungă atât de ușor liniștea din sufletul tău. Ajungi să nu te mai recunoști, să depinzi emoțional de o persoană indiferentă. Nu accepta așa ceva, meriți o relație sănătoasă, un partener asumat și corect.
© De Vorbă cu Tine





