Orice despărțire doare, dar mai ales despărțirile în care ai lăsat în urma ta bucăți de suflet. Dor amintirile, dor urmele pe suflet, doare trecutul și iubirea care a mai rămas. Caută o mică speranță ca inima să se răzgândească și să mai încerce o dată să iubească.
Problemele și suferința emoțională vin la pachet cu suferința fizică. Apare depresia, insomnia, scăderea poftei de mâncare și durerile de cap. Stai și construiești o iluzie, așteptând ca el să se întoarcă la tine, pierzându-te în toată această ecuație.
Cum să treci peste durere? Cum să accepți această despărțire? Cum să-ți vindeci sufletul de o iubire care nu mai există și nu se mai vrea în viața ta?
1. Acceptă realitatea
Nu este ușor să faci acest lucru, dar este primul lucru important pentru a face pace cu tine însăți. Chiar dacă doare, nu crea un conflict cu lumea ta interioară și nu crea iluzii imposibile. Odată ce această despărțire s-a întâmplat, nimic nu o mai poate reabilita. Acceptă realitatea pentru a putea face o schimbare în inima ta, pentru a ieși din trecut și a păși cu dreptul într-un viitor mai bun. Dacă nu te vei detașa de tot ce înseamnă fosta iubire, nu vei putea fi motivată, protejată și pregătită pentru o nouă dragoste.
2. Înțelege că nimeni nu te cunoaște mai bine decât tine
Nimeni nu va putea să te cunoască, să te descopere mai bine decât ai putea să o faci tu însăți. Pune-ți întrebări corecte și află ce vrei. Scoate sufletul la lumină și interoghează-l. Deschide-i ușa și lasă fricile, îndoielile și temerile să iasă afară.
Despărțirea de el doare mult prea tare, dar viața nu se termină la o margine de drum, ea își continuă calea. Fă-ți loc în acest prezent și zâmbește vieții cu toată ființa ta. Pune lumină pe fața ta, adună liniștea pe sufletul tău și împacă-te cu sine însăți.
3. Consumă durerea, regretele și supărarea
Despărțirea te-a făcut să devii mai săracă în sentimente, mai bolnavă de el. Zi și noapte cauți și încerci să schimbi ceva, să-l întorci, să-l convingi că mai sunt șanse să reînvii o iubire demult apusă. Nu respira durerea și regretele.
Eliberează-te de ele fără să mai privești în urmă. Lasă supărarea să plece odată cu dorul și caută liniștea în tot ceea ce-ți face plăcere. Umple golul din tine cu oameni buni, cu impresii frumoase, cu muzică bună. Colorează lumea ta, fără să stingi dragostea și fără să-ți tai aripile.
4. Fă-ți timp pentru ceea ce te reprezintă și îți place
Fii în continuă schimbare și dezvoltare. Ocupă-ți mintea cu ceea ce-ți place la moment, căci o minte ocupată îți va trata toate durerile pe care încă le mai ai după o despărțire dureroasă. Continuă să înveți ceea ce ți-ai dorit dintotdeauna.
Continuă să crești încrederea în sine și scapă de ceea ce te trage în jos. Fii tu – cea adevărată, cea zâmbitoare, cea veselă mereu. Fii curajoasă și nu-ți fie frică să experimentezi, să treci dincolo de bariere, să încerci lucruri noi și să cunoști oameni noi.
5. Acceptă schimbarea
Despărțirea de el te va schimba. Să nu-ți fie frică de această schimbare, accept-o și primește-o în viața ta ca pe ceva necesar. Acceptându-ți sentimentele noi, trăirile, îți va fi mult mai ușor să mergi mai departe.
Este important să înțelegi că așa a trebuit să se întâmple ca lucrurile vechi să rămână în trecut, iar cele noi să-și facă loc în viața ta și să te ajute să faci față tuturor provocărilor.
6. Îmbrățișează frumosul
Îmbrățișează lucrurile frumoase în toate aspectele din viața ta. Ascultă cea mai frumoasă muzică, călătorește în locurile pe care ai visat dintotdeauna să le vizitezi, citește, fă sport. Vezi frumusețea din oamenii care te înconjoară.
Vezi magia din natura care te îmbrățișează zi de zi, din momentele pe care le petreci alături de cei dragi. Fă schimb de energie pozitivă cu toate lucrurile frumoase din viața ta, cu toți oamenii pozitivi și buni care fac parte din viața ta. Până la urmă, dragostea ești tu însăți.
7. Fă pace cu Universul
Învață să faci pace cu trecutul tău pentru a trăi într-un prezent luminos și liniștit. Învață să faci pace cu sine, pentru a te elibera de toată durerea, suferința și frământările. O anxietate exagerată nu te va ajuta deloc, doar îți va face mai mult rău.
Ai grijă de sănătatea ta, atât de ca fizică, cât și de cea mentală. Păstrează calmul și lasă Universul să-ți transmită lucrurile care să-ți umple sufletul de lumină și bucurie. Eliberează-te de toate îngrijorările ca să te poți concentra aici și acum.
Lasă trecutului durerea din suflet ca să primești iubirea pe care o meriți.
© De Vorbă cu Tine





