Dacă vrei cu adevărat să păstrezi o femeie iubitoare, vei continua să lupți pentru ea, să demonstrezi că are rost

Cuvintele frumoase nu trebuie spuse doar în acel moment de început, când un bărbat vrea să cucerească o femeie. Acțiunile corecte nu trebuie făcute doar când există chef, sau un anumit interes. Ecihilibrul și stabilitatea sunt mai importante decât impresiile de moment.

Dacă îți pasă, dacă vrei cu adevărat să fii alături de această femeie, vei demonstra de fiecare dată, nu doar atunci când te trezești la realitate. Ea are nevoie de această siguranță emoțională, de confirmarea așteptărilor.

Orice cuvânt spus la timpul potrivit va cântări greu în momentul unei decizii decisive. Orice gest plăcut va influența mult starea de bine a femeii, dar și dorința acesteia de a rămâne alături, de a lupta pentru relație.

Dacă vrei să păstrezi o femeie iubitoare, vei continua să depui efort, să te implici, să faci ceea ce este corect. Vei continua să ai o atitudine demnă de un partener bun, care înțelege emoțiile persoanei iubite.

Comportamentul tău va fi direct proporțional cu intențiile tale adevărate. Orice moment dificil poate fi urmat de resemnare sau de o reacție. Orice stare proastă a partenerei va fi ignorată sau va fi îndepărtată prin grija ta.

Ceea ce faci și ce spui joacă un rol important în momentul deciziei de a avansa la o nouă etapă, de a dori mai mult decât aventură. O femeie iubitoare caută liniște sufletească și încredere, pentru a continua să ofere toată iubirea.

Ea vrea să știe că are rost

Atunci când vei demonstra, când vei dori din suflet binele relației, ea nu are cum să rămână indiferentă la acțiunile tale, mai ales dacă are aceleași intenții frumoase. Va îmbrățișa efortul tău și îl va multiplica cu multă bunătate și empatie.

O femeie bună și sinceră are nevoie de siguranță, pentru a crește tot binele pe care îl aduci în relație, pentru a valorifica sentimentele curate care stau între voi. Iar siguranța nu vine din pasivitate și reacții indiferente.

Vine din atitudinea ta. Din curajul de a nu ceda în fața greutăților, de a înfrunta provocările, de a înțelege că dincolo de orice obstacole există această iubire comună, această apropiere emoțională, acest schimb de energie unic.

Femeia care iubește nu pleacă atât de ușor. Femeia care te va iubi cu adevărat va lupta până la ultima firimitură de emoție sinceră. Însă atunci când va înțelege că nu are rost, va lua cu sine toată iubirea și se va îndepărta de tine.

Nu accepta această situație. Nu ajunge în momentul când vei regreta că ai îndepărtat un suflet bun. Dacă îți pasă cu adevărat, continui să fii prezent. Dacă vrei să păstrezi un suflet bun, faci tot posibilul ca asta să se întâmple.

Fără intenții egoiste, fără a pune presiune, fără aere de superioritate. O faci din inimă, pentru că îți dorești să reușiți cu adevărat. O faci de dragul ei, femeia gingașă și iubitoare din viața ta.

© De Vorbă cu Tine