Poate că el nu va înțelege niciodată această decizie. Nu a fost o alegere ușoară, dimpotrivă. A făcut numeroase eforturi să rămână, și-a tot amânat decizia, sperând că ziua de mâine va fi altfel. A insistat în același timp să schimbe împreună ceva, fără rost.

A înțeles în cele din urmă: iubirea nu este suficientă. Această afirmație este valabilă doar în cazul unei reciprocități. În rest, nu e suficient să simți ceva pentru un om, fără a putea să împarți din această stare, fără a putea primi înapoi o dovadă de simpatie.

Plecarea a fost firească, ca o ultimă concluzie la tot ce s-a întâmplat în ultimii ani. Ca un ultim gest de prostest față de indiferență. A plecat să se regăsească, să descopere acea parte din ea pierdută în timp, plină de entuziasm și recunoștință.

A acceptat schimbarea de dragul relației. I s-a părut firesc să asculte de dorințele partenerului, să înțeleagă ce nu face bine, ce poate fi îmbunătățit. A așteptat în zadar ca acest lucru să fie reciproc. Firește, au stat de vorbă despre asta, primind în schimb reproșuri.

„Îți dorești prea multe”, i s-a răspuns. „Nu am de gând să mă schimb de dragul tău”. Dar nu trebuie să o faci de dragul meu, a replicat ea. Erau detalii la început, care s-au transformat în bulgări și apoi în mormane de neajunsuri, reproșuri.

Acum ea se simte atât de singură. Această stare nu poate fi înlocuită cu nimic altceva. Va ieși cu prietenii, va încerca să evadeze în lucru, să găsească noi activități. Dar seara se întoarce lângă același om și trăiește aceleași emoții. Se simte singură atunci când are nevoie de el cel mai mult.

A obosit atât de mult: să mai spere, să mai creadă

Vine o zi când această oboaseală intră adânc în piele, până sub oase, răscolind toate amintirile mai puțin plăcute. Vine o zi când în zadar simți ceva pentru acest om, știind că totul se întâmplă la fel. Aceleași cuvinte grele, aceeași privire seacă.

Ea a obosit să mai spere la o zi mai bună, la o atitudine diferită. A ajuns în acel punct mort, după care intervine certitudinea că nimic nu se va schimba. A încercat, atât de mult a încercat să ceară un pic mai multă iubire, puțin mai multă înțelegere.

Între ei se întâmplă acea conexiune emoțională doar în anumite momente, de fiecare dată când el își dorește asta. În rest, acea pasiune, acea sclipire din ochi, fiind alături de omul drag – a dispărut. A și uitat când a fost surprinsă plăcut de omul de alături.

Atunci când îl invită la discuții, găsește de fiecare dată motive să evite comunicarea. Atunci când în sfârșit stau de vorbă, totul se sfârșește cu o ceartă puternică. Atunci când vrea să se împace, se trezește cu reproșuri și acuzații nefondate.

Totul este un cerc vicios. Ea nu mai are resurse să lupte de una singură, să facă față acestei tăceri dureroase, acestui comportament rigid. A implorat prea mult timp să i se ofere răspunsuri, să-i pese și omului de alături.

Când te gândești că această detașare putea fi anticipată, înlocuită cu susținere și empatie. O femeie nu pleacă brusc, din senin, fără explicații. Pleacă după ce simte că nu mai are rost, chiar dacă iubește.

© De Vorbă cu Tine