fb

Uneori e suficientă o singură piesă ca să-ți aduci aminte tot

Într-o zi decizi că până aici a fost. Sau fără să vrei totul se sfârșește. Sau pur și simplu nu a fost să fie. Cert e că după asta ți-e greu și suferi. Vrei înapoi ce ai pierdut. Apoi cu timpul începi să înțelegi că nu e vina ta. Sau că așa e viața. Trăiești și cu fiecare zi te îndepărtezi de niște amintiri ce erau prezent. Ești fericită cât să poți face fericiți și pe alții. Îți trăiești libertatea. Până când auzi o piesă la radio și totul revine ca și nu nici nu a plecat.

Uneori toate emoțiile pe care le-ai trăit nu pleacă prea departe. Prea multe amintiri, prea multe gânduri pe metru pătrat, prea multe dorințe neîmplinite. Și-ți pare că ai lăsat ceea ce nu puteai să ai, și-ți pare că deja vei trăi altfel, dar cum să trăiești altfel când trecutul revine cu fiecare stradă pe care mergi și știi că ați mers împreună și cu fiecare piesă pe care o asculți și îți dai seama că era a voastră. Oamenii spus că e bine să uiți, experții spun că e bine să uiți, dar sunt zile când nu poți să faci asta, pentru că nu ai cum.

Sunt amintiri care ne urmăresc o viață și experiențe pe care le trăim târziu după ce ele s-au sfârșit. Sunt oameni pe care îi păstrăm în noi. Sunt gânduri care își confirmă importanța lor în timp și emoții despre care am povesti o viață. Așa suntem noi, uneori dependenți de trecut, uneori regăsind în el singura cale de a mai putea continua. Și de fiecare dată când spunem că e sfârșit, revin emoții, un drum al vostru, cuvinte atât de cunoscute sau o piesă pe care o păstrezi cu dragoste în sufet.

Uneori e suficientă o singură piesă ca să-ți aduci aminte tot.