fb

Tu ce mai faci, străinule?

Tu ce mai faci, străinule? Ți-e bine? Ești fericit? La fel de fericit cum erai alături de mine? Mi-am adunat toate amintirile la un loc și-am înțeles că încă mai păstrez ceva legat de tine.

O fi dezamăgire, o fi dor: nu știu. Înțeleg doar că e momentul să nu țin în mine, e clipa să vorbesc, fie și sufletului meu pustiit sau inimii mele zdrobite.

Știi că nu mi-ai fost străin odată, odată demult…

Tu ce mai faci, suflet necunoscut? Se întâmplă să mă visezi, într-o noapte în care nu ai somn? Se întâmplă să-ți răscolești gândurile și să dai de mine, frumoasă la pieptul tău?

Se întâmplă să vrei înapoi ceea ce s-a pierdut în timp, în gesturi necugetate, în cuvinte prost spuse? Atunci, în acel moment când cauți răspunsuri, privești o poză cu noi?

Tu ce mai faci, om sincer? Vezi, până și acum vreau să cred că ai fost sincer, deși știu prea bine că nu este așa. Vreau totuși să nu dispari, lăsând un gust amar în colțul inimii mele. Vreau să mă conving că am învățat ceva bun, ceva potrivit din toată povestea noastră.

Că lecția de viață care mi-a spus că până și cel mai iubit om poate deveni un stărin nu e chiar așa de nepotrivită. Și-atunci, în ziua când te voi întreba „tu ce mai faci?”, ambii să fim liberi de trecut.

Tu să nu mă crezi o naivă. Eu să nu te cred un străin.

De Vorbă cu Tine