Prea mulți ți-au promis dragoste și atât de puțini te-au iubit cu adevărat.

Cuvintele au venit ușor, dar faptele au întârziat. Unii ți-au jurat eternitate, însă au plecat la prima greutate. Alții ți-au vorbit despre iubire ca despre un vis, dar n-au știut s-o trăiască treji.

Prea mulți au dorit să te aibă aproape și atât de puțini te-au chemat lângă ei.

Pentru unii, prezența ta a fost doar o mângâiere temporară, o alinare în singurătate. Pentru cei puțini însă, ai fost acasă — locul unde liniștea și dorul se întâlnesc.

Prea mulți ți-au vrut corpul și zilele petrecute cu tine, și atât de puțini au vrut să știe de sufletul tău.

Puțini au avut curajul să te vadă cu adevărat — vulnerabilă, sinceră, imperfectă. Cei mai mulți s-au oprit la suprafață, neștiind că frumusețea ta cea mai mare nu se vede, se simte.

Prea mulți te-au luat cu ei, fericită și cu planuri de viitor, și prea puțini te-au păstrat.

S-au bucurat de tine cât timp le-ai fost lumină, dar n-au știut să te țină când s-a lăsat întunericul. Iubirea adevărată nu se sperie de umbre.

Prea mulți au încercat să-ți schimbe viața și atât de puțini te-au acceptat așa cum ești.

Puțini au înțeles că dragostea nu e despre a modela pe cineva, ci despre a-l îmbrățișa exact așa cum e, cu tot cu cicatrici și frici.

Prea mulți au venit cu reproșuri la fiecare ceartă și prea puțini au insistat să comunice.

Pentru că e mai ușor să ridici tonul decât să spui „hai să ne înțelegem”. Dar dragostea nu trăiește în tăcerea supărărilor, ci în curajul de a vorbi chiar și atunci când doare.

Prea mulți te-au trădat și prea puțini ți-au fost fideli.

Fidelitatea nu înseamnă doar absența trădării, ci prezența constantă a respectului. Cei puțini care au rămas merită tot ce ai mai bun.

Prea mulți au vrut pe multe și prea puțini au vrut atât de puțin: pe tine. Pe tine, așa cum ești — sinceră, imperfectă, dar adevărată.

Prea mulți ți-au spus „ai grijă” și atât de puțini „eu voi avea grijă de tine”. Prețuiește pe cei puțini.

Pentru că ei nu vin să te schimbe — vin să te țină de mână atunci când lumea întreagă pare că te lasă baltă.