fb

Nu spuneți că nu puteți iubi. Mai bine spuneți că vă temeți să iubiți

Despre dragoste nu se strigă! Se spune, se ascultă, se simte, dar nu se strigă. Dragostea are nevoie de calmul zilelor când ambii stați tolăniți în pat și de nebunia unor momente petrecute spontan. De șoapte și de tăcere. Când se strigă, nu e dragoste.

Dragostea bate la uşa fiecăruia. Dacă găseşte vreuna închisă, nu e că cheia nu se mai potriveşte şi nici că broasca a ruginit, ci că unii se tem pur şi simplu să deschidă uşa. Asta după ce altcineva ar fi trântit-o puternic. Atunci poţi spune că urăşti, că ţi-ai arunca amintirile departe, c-ai da lupilor inima să ţi-o sfâşie, dar nicidecum nu poţi spune că nu poţi iubi. Chiar şi cei care şi-au închis inima şi-au jurat să nu mai cheme pe nimeni au iubit şi ei odată.

Suntem proşti când iubim. Că nu iubim total, firesc, lumesc chiar. Că nu citim suflete, dar corpuri. Că nu ne mai rămâne rugăciune pentru dragoste. Ne temem că vine cineva şi ne ia din cuvintele sfinte, sacre de-un „te iubesc”. Atunci cel mai simplu e să ne spunem că nu iubim şi nici n-am putut asta vreodată. Vom fi uitat demult doi ochi şi o privire, vom fi lăsat trecutul altui trecut.

Şi prea puţini vor şti că dragostea înseamnă prezent, numai prezent, din care faci şi amintiri, şi planuri de viitor. Faci totul în doi. Multora le e teamă de sensul acestui cuvânt: doi. Mulţi se retrag în singurătate. Mulţi tac. Nu vor spune că iubesc la o intersecţie. Nu vor lua de mână cald un om. Nu vor trăi intens bătăile de inimă ale celuilalt. Nu vor cuprinde trupul firav şi dulce al unei femei. Al unicei femei. Nu vor plânge sau râde alături de ea. Nu vor suferi uneori.

Dar vor iubi. Între ei şi dragoste nu va sta decât teama. Dragostea însă trece dincolo de frică. Nu-ţi fie frică să iubeşti şi să pierzi. Ce e al tău, se va întoarce. Ce e al tău, nici nu va pleca. Pentru că îi va fi teamă de zilele când nu-ţi va putea vedea chipul.

Cât de importante sunt timpul, distanța și greutățile. Anume ele te fac să înțelegi pe cine să iubești, pe cine să accepți, cine e prietenul tău și cine este un moment trecător în viața ta. De multe ori facem din oamenii de moment povești de viață, ne modelăm după ei, le furăm gesturile și atenția. Ajungem astfel să nu ne cunoaștem proprii oameni, adevărați și sinceri.

Important e timpul, pentru că el păstrează doar pe cei mai buni. Distanța, pentru că ea separă frumosul de obișnuit. Și greutățile, pentru că prin ele lângă tine rămân oameni adevărați. Atunci când rămân cei adevăraţi, încetezi să te mai temi. Iubeşti.

Doar atunci, dezbracă-te goală în fața lui! Nu doar de haine. Dezbracă-te de gânduri, de remușcări și de povești aruncate peste umăr. Aruncă hainele în care a intrat prea mult miros de tăcere. Arătați-vă goi unul în fața celuilalt. Nu ascundeți nimic, nu refuzați nimic. Goi, vă veți cunoaște cel mai bine. Goi, veți descoperi totul unul despre celălalt. Dorințele, secretele, iubirile.

Dragostea adevărată este atunci când trăieşti o iubire imposibilă şi lupţi din greu pentru acea persoană, iar EA îţi dă zi de zi motive să continui. Iubiţi, trăiţi-vă dragostea, luptaţi pentru oamenii adevăraţi, găsiţi motiv în cuvinte şi fapte, aveţi grijă unul de altul. Ca peste o bucată de timp, să vă schimbaţi câteva cuvinte, câteva, dar cu atât de tot în ele:

– Am nevoie de tine
– Pentru?
– Totdeauna!