Sunt povești care se sfârșesc și aduc liniște în sufletul tău, îți confirmă că iubirea față de acel om nu a fost suficientă, nici toate eforturile, umilințele și iluziile pe care le-ai acceptat. Ai ales să trăiești omul și relația, dar înțelegi că nu a avut rost.
E nevoie de implicare și asumare pentru a descoperi încrederea și recunoștința alături de cineva, e nevoie de reacții potrivite în fața provocărilor, e nevoie de acea liniște pe care o trăiești, știind că totul va fi bine. Când există doar durere și reproșuri, cedezi.
Te retragi în propria lume, lași în urmă speranța și încrederea, îți promiți să nu mai sacrifici totul pentru o poveste egoistă. Atunci iubeai enorm, atunci erai gata să îmbrățișezi o lume străină, atunci îți spuneai că totul va fi diferit.
Realitatea a fost alta. În locul emoțiilor sincere ai descoperit multă frustrare și multe reproșuri, în locul asumării ai fost nevoită să lupți singură pentru relație. Acea susținere, acele cuvinte de drag și dor, acele gesturi pline de iubire lipseau.
A reușit să aducă frica și durerea în sufletul tău, te-a provocat să te îndoiești de propriile visuri, să alergi după o iluzie. Voia o aventură și nimic mai mult, voia să profite de sensibilitatea ta, voia să îți demonstreze cât de special este.
Doar că toate aceste demonstrații nu făceau relația mai frumoasă. Dimpotrivă, îți confirmau cât de egoiste sunt intențiile sale, cât de multe măști purtate din interes există, cât de toxică este interacțiunea voastră. Sufereai și te simțeai atât de singură.
Ai reușit să te detașezi de acea poveste
Ai ales să descoperi liniștea și recunoștința față de propria lume, să te cunoști mai bine, să nu uiți de propria demnitate. Nu mai exista loc pentru afecțiune și încredere între voi, erai sigură că nu-i pasă și această relație nu contează pentru el.
Uneori regreți că s-au întâmplat astfel lucrurile, uneori ai vrea să oferi o nouă șansă, să vezi alt comportament, să îmbrățișezi din nou lumea lui. Însă nu poți anula acea realitate, nu poți ignora acea atitudine toxică, nu poți schimba omul.
Durerea și indiferența pe care le-ai trăit, sacrificiile inutile pe care le-ai făcut, acuzațiile și criticile permanente venite din partea lui nu pot fi îndepărtate ușor din inima ta, ele sunt dovada că această persoană nu este demnă de iubirea ta.
Refuză să repeți aceleași greșeli, să trăiești din nou frica și neputința, să lupți de una singură. Cuvintele urâte, lipsa conexiunii emoționale, scuzele ieftine, tăcerile intenționate, aroganța și dorința de a controla nu au fost doar emoții de moment.
Atunci când găsești atât de multe semne că nu are rost, când în sufletul tău este liniște fără acest om, când știi că gesturile toxice nu au nimic în comun cu afecțiunea și asumarea, nu căuta scuze și pretexte pentru a te apropia din nou.
Nu oferă o altă șansă celui care s-a folosit de bunătatea ta, care a anulat de fiecare dată încrederea, care te-a considerat doar o rezervă. Nu oferă șanse unui povești triste, în care nu ai fost niciodată înțelească, ascultată, dorită, iubită.
© De Vorbă cu Tine