fb

Nu căuta femeia potrivită. Încearcă să fii bărbatul potrivit

Putem iubi, dar nu pe oricine şi nu oricum. Femeile şi bărbaţii au un gând comun în dragoste: ambii vor să găsească omul lor, acel unic şi irepetabil om, care să îi facă să uite de cei dinaintea lor şi să nu se gândească la cei care ar putea urma. Doar că omul tău nu vine pe neaşteptate, iar ceea ce toţi numesc dragoste la prima vedere păstrează de fapt un efort răsplătit.

Să iubeşti la nebunie este frumos, poate necunoscut pentru unii. Însă până şi dragostea caută lucruri ideale, oameni ideali, femei perfecte cu gusturi pe măsură. Bărbaţii şi-au dorit mereu femeia potrivită alături, chiar dacă acel potrivit ar însemna prea mult şi prea inegal. Ajungi într-o perioadă în care nu te mai interesează mărimea la sâni, chiar dacă tragi cu ochiul, dar încerci să vezi de ştie să îi pună într-o rochie superbă, dacă vorbeşte frumos, suficient de frumos cât să vrei să o asculţi câte o oră înainte de somn sau cât îţi faci cafeaua dimineaţa.

Fireşte, nu va vorbi doar ea, pentru că viaţa lângă omul tău va fi o comunicare frumoasă iar fiecare cuvânt va fi pus la locul său. Chiar şi certurile. Însă, gonind după perfect, uiţi de două lucruri: să fii şi tu perfect şi să nu pierzi pe cel care deja probabil este perfect lângă tine. Şi treabă nu are faptul că eşti bărbat şi că e la modă egalitatea de gen şi că în dragoste femeia vine cu partea sentimentală iar tu cu cea concretă.

Treabă nu are că te-ai ars în dragoste şi poate nu o dată. Şi că-ţi doreşti acel om lângă care să încetezi să mai fii ceea ce nu eşti tu. Căutând, doar îţi dai şansa să ridici de fiecare dată trofeul deasupra capului fără să îl păstrezi. Însă dacă-ţi dai seama ce ai sau ce vrei să ai, fii la nivel.

Nu încerca să cauţi omul potrivit. Potrivit, adică ideal. Prea idealizăm relaţiile şi oamenii de lângă noi, transformându-ne în lăudaţi sau consumatori de laudă. Eşti ceea ce eşti şi te mulţumeşti cu ceea ce ai sau pe cine ai alături. Dacă vrei mai mult, fii mai mult. Dragostea este cel mai mare gest de reciprocitate. Cât nu ar fi de straniu, iubirea are şi cuvântul nu. Da, nu căuta ideal, nu reproşa, nu învinovăţi, nu lenevi în dragoste, nu înceta să uimeşti, să fii mai bun, mai potrivit.

Bărbatul potrivit nu este cel care-ţi arată o bucată de muşchi, dar o bucată de ceva gustos pregătit când eşti obosită. Exemplu banal, cu mii de alte exemple la fel de banale care şi formează potrivirea dintre doi oameni. Aşa că nu căuta femei potrivite. Fii tu bărbatul care să le facă să înţeleagă într-o zi friguroasă de iarnă, când ele răcite şi tu alergând să le aduci 10 feluri de medicamente, că tu eşti omul ei, că tu vei avea grijă de ea.

Da, femeile au fost mereu partea mai sensibilă iar asta nu se discută. Alta e că femeia care vrea un puternic alături, un hotărât şi un bărbat cu atitudine, ar trebui să înţeleagă că acel bărbat va dori pe cineva pe măsură alături. Iar asta la fel nu se discută.

Cert e că femeile niciodată nu au ştiut exact ce doresc de la un bărbat, pentru că de fiecare dată au dat peste bărbaţi diferiţi. Au ştiut în schimb că omul de lângă trebuie să le ofere dragoste, sprijin, atitudine şi putere. Au ştiut că cu acest om trebuie să împartă totul: şi maşina de lux dar şi bucata de pâine din momente dificile. Au ştiut că acest bărbat are principiile lui de viaţă, dorinţele şi fricile lui.

Au ştiut că dacă iubeşti cu adevărat nu poţi să ai decât un om adevărat alături. Şi potrivit. Găsește pe cineva care să îți citească dorințele pe ochi și vei fi fericită. Găsește pe cineva care să îți asculte inima și vei fi împlinită. Găsește pe cineva care să te admire pentru ceea ce ești și să te respecte și vei fi cea mai frumoasă femeie. Găseşte pe cineva care nu te caută şi atât, dar care se caută pe el într-un om puternic, sincer şi de încredere. Caută găsindu-te pe tine.

Ne trebuie atât de puţin pentru a fi fericiţi şi potriviţi pentru cineva. De ce să căutăm de fiecare dată, dacă putem fi noi ceea ce dorim. Nu căuta femeia potrivită. Încearcă să fii bărbatul potrivit. Nu căuta bărbatul potrivit. Încearcă să fii femeia potrivită.