Există o limită între atașament emoțional și detașarea de realitate, între cedare și sacrificiu permanent, între afecțiune și uitarea sinelui. Vine un moment când indiferența lui te provoacă să faci ceva. Atunci iluzia te îndeamnă să faci gesturi extreme.
Crezi că mai are rost, încerci să-i argumentezi fiecare gest urât, să-i motivezi fiecare cuvânt negativ, să cauți scuze și pretexte. Încerci să cauți de una singură răspunsurile, ești gata să lupți de două ori mai mult pentru voi, sperând că el se va schimba.
Dacă ți-a demonstrat în repetate rânduri că nu-i pasă, cel mai probabil nu se va schimba. Ba chiar va crește presiunea pusă asupra ta, va veni cu tot mai multe pretenții și reproșuri. Pentru liniștea ta sufletească, nu este normal să accepți să faci unele lucruri.
Nu trebuie să sacrifici totul de dragul său. Renunți la felul în care te vedeai într-o relație, la tot ce îți doreai să trăiești alături de un partener demn. Renunți la activități care îți aduceau fericire, doar pentru a găsi mai mult timp să stai cu el.
Nu încerca să-i cauți de fiecare dată scuze. Vine și pleacă când vrea, îți vorbește urât iar tu spui că așa este el. Îți vorbește foarte urât, își permite să te jignească și tu spui că trece printr-o perioadă mai proastă.
Îți declară deschis că nu te iubește și tu îți spui că nu știe ce vorbește, este doar un moment de rătăcire. Găsești toate scuzele posibile pentru atitudinea sa egoistă și manipulatoare, îndepărtându-te astfel de drumul corect.
Nu-i permite să te mintă în față
Toate acele momente când ascunde adevărul, când poartă măști, când se folosește de tine, când te minte fără să recunoască nimic sunt doar umbre ale unei relații toxice. Stabilește limite clare și nu lăsa empatia ta să accepte minciuna lui.
Nu accepta să uiți de tine, de sufletul tău bun, de intențiile tale sincere. Trăind alături de un partener toxic vei ajunge să gândești la fel, să-ți umpli inima cu emoții negative, să aduci în sufletul tău invidie și frică, indiferență și suferință.
Indiferent de orice, respectă-te și iubește-te. Ține cont de lumea ta, de așteptările pe care le ai, nu lăsa un străin să distrugă tot ce ai construit, să anuleze motivele de fericire, să te facă să nu mai vezi nimic special în această viață.
Nu-ți permite să crezi că indiferența și egoismul său sunt firești. Este doar un joc al celui de alături, o modalitate să te păstreze alături, să-ți ia din energie, transformând bunătatea ta în gelozie extremă și dependență.
Nu accepta să renunți la visurile și dorințele tale. În acest fel vei renunța la o parte din tine, trăind visurile celuilalt. Pas cu pas, vei pierde toate resursele interioare, nu vei mai avea curaj și energie, entuziasm și dorința de a construi.
Dacă ești nevoită să lași în urmă oameni dragi pentru a păstra bărbatul de alături, dacă ești forțată să renunți la cine ești pentru a-l ști aproape, îndepărtează-te de acest om. Este doar un personaj manipulator care nu te-a iubit niciodată cu adevărat.
© De Vorbă cu Tine





