fb

„Minciuna este sfârșitul încrederii. Sfârșitul încrederii este sfârșitul iubirii. Nu amăgiți oamenii pe care îi iubiți!”

Cât de absurd este să te prefaci într-o relație. Să privești omul de alături, omul pe care cică îl iubești și pentru care ai face orice și să minți. Să te minți, spunându-ți că totul va fi ca înainte. Că mai poți să repari ceva, să scoți neîncrederea din mintea celuilalt. Degeaba o să mai fii sincer.

A doua șansă există, cu siguranță. Dar odată ce sufletul omului drag a fost rănit, al doilea nu îl va avea. Atunci fie vei regreta și partenerul va accepta, fie tu vei suferi și partenerul va pleca. Minciunile au întotdeauna consecințe.

Minciuna într-o relație este începutul unui sfârșit. Un rece și gol sfârșit. Apoi, nu există argumente, motive, păreri de rău. Mințind, pui la îndoială tot ce ați construit până acum. Absolut tot. Având îndoieli, tai pe jumătate încrederea.

Iar fără încredere este imposibil să menții o dragoste. Nu poți să iubești așa, pur și simplu. Dincolo de pofte, mai sunt și motive pentru care rămâi alături de același om: zi de zi, ani buni. Este încrederea că alături de el te simți bine și că niciodată nu te va jigni, nu te va ignora, nu te va minți.

E simplă această logică pe care mulți o complică până la imposibil. O femeie (dar și un bărbat) va aprecia mai mult dacă îi vei spune sincer cum stau lucrurile, cât de aiurea ar părea la prima vedere. Înainte de asta să calculezi dacă merită să faci aceste lucrurii.

Pentru că totul se leagă. Fiecare acțiune de-a ta într-o relație se supune legii bumerangului. Fără să vrei: ceea ce faci, ai. Ceea ce spui, primești.

Nu minți omul de alături. Nu pentru asta este omul tău și nu de asta este alături. Fii sincer cu el și în primul rând cu tine. Dacă nu poți fi, pleacă. Dar nu răni.

Fii mai bine direct, decât laș. Rezolvă, decât să minți. Spune, decât să ascunzi. Iubește, decât să te prefaci.

De Vorbă cu Tine

„Minciuna este sfârșitul încrederii. Sfârșitul încrederii este sfârșitul iubirii. Nu amăgiți oamenii pe care îi iubiți” – citat cu autor anonim