fb

Iată adevărata CHEIE către apropierea de omul iubit

Dacă tinzi să avansezi pe o altă etapă a intimității spirituale cu omul tău, acest articol te va îndruma în acest sens!

Fiecare iubire este specială, pentru că fiecare dintre ele poartă amprenta personalităților voastre. Unele relații sunt haotice, impulsive și de necontrolat. Altele, pe de altă parte, sunt văzute ca un proiect al îndrăgostiților, care trebuie organizat și reglat cât se poate de rațional. Dar nici unul dintre aceste stiluri nu vă definitivează iubirea, ele pur și simplu îi dau un anumit ritm, o ordine a lucrurilor.

Ceea ce vorbește cu adevărat despre profunzimea intimității dintre voi, nu are însă de-a face doar cu natura relației voastre. E vorba despre ceva mai complex.

Și anume – capacitatea de a asculta!

Pentru a fi mai expliciți, vom apela la ajutorul faimosului reprezentat al literaturii de tip salesmanship psihologic – Dale Carnegie. În cartea sa Cum să câștigi prieteni și să influențezi oameni (1936), Carnegie menționează valoarea ascultării ca proces de creare a unei zone psihologice confortabile pentru ambii interlocutori. Deși autorul generalizează acest concept, aplicându-l în cadrul altor tipuri de relații, mai neutre, îl putem aplica, cu ușurință, și în cadrul relațiilor amoroase.

Ideea e că ascultându-ne partenerul, îl convingem de importanța lui și a reflecțiilor sale pe care acesta alege să le verbalizeze.

Dar, atenție, să dați din cap, având o privire absentă nu va fi de folos nimănui. Dacă vreți ca strategia să funcționeze, este esențial să vă aprofundați în dialog, să faceți parte, cu rațiunea și cu spiritul, din el, să vă implicați, când simțiți că asta v-ar putea însufleți partenerul.

Fără îndoială, tehnica de consolidare a oricăror relații autentice, constă în poziționarea interlocutorului (în cazul dat – a partenerului) într-un mediu psihologic plăcut și într-o situație avantajoasă pentru ambii.

Nu facem asta prin lingușire, prin cerșirea aprecierii, sau prin schițarea unor comportamente nefirești. Facem asta, manifestându-ne curiozitatea inocentă, pentru  omul ale cărui emoții, sentimente și trăiri, i-au marcat viața. Mai facem asta și pentru că vrem să-i fim alături, să fim prezenți, cu adevărat, în experiențele moral-spirituale ale partenerului nostru.

Într-adevăr, cheia către apropierea de omul iubit este arta de a-l asculta.

Chiar și atunci când nu vrem asta, când suntem obosiți, plictisiți sau supărați. Pentru că asta e ceea ce ne face iubirea atât de frumoasă și adevărată!

Daniela M.