Nu există indiferență și detașare emoțională în comportamentul unui bărbat iubitor, care s-a îndrăgostit de sufletul tău și îți vrea binele. Nu există reproșuri inutile și cuvinte urâte într-o relație sănătoasă, acolo unde un om drag are grijă și oferă încredere.
Sunt momente bune și mai puțin bune în relație, dar dincolo de ele există asumare și reacții potrivite în fața provocărilor, există dorința puternică de a aduce liniștea între doi oameni, există empatie și afecțiune sinceră.
Este felul de a fi al unui bărbat demn, căruia îi pasă cu adevărat de tine. Este atitudinea firească a unui partener capabil să treacă dincolo de superficial, pentru care devii o prioritate și care te iubește din toată inima. Este momentul când știi că totul are rost.
Dacă îi pasă, va fi asumat și prezent în relație. Nu pentru a-ți demonstra ceva, nu pentru a te cuceri cât mai repede. Dimpotrivă, va alege conexiunea emoțională în locul aparențelor, va alege să construiască în loc să trăiască aventura.
Îți va confirma în fiecare zi cât de mult contezi pentru el, se va detașa de orice gând toxic. Nu îl vei vedea niciodată agresiv, violent, gata să controleze fiecare pas, indiferent la emoțiile tale, concentrat doar pe propriile nevoi.
Din iubire și cu mult drag, va fi sincer cu tine. Va refuza să aducă minciuna între voi, să ascundă adevărul, să se prefacă atunci când îl vei provoca să-și vorbească deschis. Va avea toate motivele din lume să-și deschidă sufletul.
Dacă îi pasă de tine, va susține și va înțelege
Nu va încerca să te schimbe sau să te forțeze să uiți de tine, este comportamentul unui bărbat imatur și indiferent. Va veni aproape, gata să îți asculte povestea, să înțeleagă ce se ascunde în sufletul tău, să te încurajeze atunci ai nevoie.
În acele momente grele din viața ta, va fi aproape. Atunci când vei fi tristă sau vei trăi experiențe dureroase, va fi aproape. Când vei reuși, se va bucura atât de mult. Va fi atât de mândru de tine și îți va aprecia curajul și nebunia.
Va refuza să pună presiune inutilă, să pretindă că are mereu dreptate, să aducă frica și neputința în relație. Starea ta de bine, liniștea și armonia dintre voi vor conta mult, deci nu va putea să umilească sau să judece vreodată.
Va sta de vorbă cu tine, pentru a te cunoaște și a-ți descoperi lumea, pentru a îndepărta orice urmă de îndoială, pentru a construi. Prin discuții sincere vei ști cât de important este pentru el un viitor comun, încrederea și recunoștința.
Îi pasă de tine, deci nu va transforma interacțiunile într-un motiv de reproș, într-o mocirlă a regretelor și a nepăsării. Își va asuma fiecare cuvânt, fiecare gest, va fi acel bărbat demn care va aduce siguranță și stabilitate în relație.
Va fi omul tău drag și bun, persoana care te va motiva să nu renunți și să îți urmezi visurile, atât de recunoscătoare pentru că ești alături. Nu va fugi niciodată pe ușa din spate, va rămâne să iubească și să ofere liniște, soluții, răspunsuri, motive de admirație.
© De Vorbă cu Tine