El nu vrea să pună capăt căsniciei, încă mai are sentimente față de soție, poate chiar o iubește în felul său, sau îl opresc anumite motive întemeiate să evadeze. Dar nici nu poate continua la fel. Se simte neînțeles, nedorit, nefericit, singur.
Se trezește îndrăgostit de altă femeie, sau atașat de empatia ei, de felul în care îl acceptă alături așa cum este el, fără a veni cu pretenții sau reproșuri. Se simte înțeles, emoțiile sale sunt validate, dorințele sale devin și dorințele ei.
I se pare firesc gestul. Poate că a văzut acest comportament în familie, sau printre prietenii săi, sau i se activează instinctul de cuceritor. Ar putea fi manipulat de o femeie cu anumite interese, însă nimic nu anulează responsabilitatea gestului.
În căsnicie lucrurile merg prost de mult timp, nu există o comunicare sănătoasă, lipsesc gesturile tandre, cuvintele sincere și momentele de afecțiune. A obosit să lupte pentru atenția soției, să demonstreze că este demn de ea.
În brațele amantei găsește tot ce-i lipsește. Descoperă acea stare de liniște, când nimeni nu mai vrea nimic de la el. Găsește admirație față de lumea lui. Găsește acea dorință de a cuceri o femeie, de a demonstra cine este cu adevărat.
El se consideră în sfârșit un om fericit, adorat, acceptat. Acest comportament ar putea fi doar o iluzie, o detașare de realitate, o confirmare a calităților sale din partea unei femei care nici nu îl cunoaște cu adevărat. Doar că atunci iluzia este mai importantă.
Amanta îi ascultă povestea, este de partea lui
Ea devine o soluție temporară la toate problemele pe care le are, la toate frustrările și complexele interioare, la situația tensionată din căsnicie, la felul în care se raportează față de propria viață, la eșecurile pe care le-a avut până acum.
Amanta îi anulează singurătatea, îl provoacă să se simtă din nou bărbat, să trezească în el emoții demult uitate, să fie atent și grijuliu. Doar că toate aceste comportamente vor dispărea atunci când amanta va veni cu pretenții, cu cerințe.
Atunci nu vor mai conta aparențele, va înțelege cât de importantă este soția și cât de egoistă a fost trădarea lui, va căuta să rezolve problemele din căsnicie. Va recunoaște gestul sau pur și simplu va ascunde totul, mergând mai departe.
Ar putea fi și altfel, când bărbatul este un manipulator și un narcisist. Oprind aventura cu amanta, va căuta imediat o altă poveste, o nouă sursă de admirație și pasiune. Soția este doar rezerva perfectă, rămâne cu ea din milă sau din obișnuință.
Pot exista și alte motive pentru care un bărbat își găsește o amantă, știute doar de el. Dar, indiferent care ar fi motivele înșelării, indiferent cât de complicată este căsnicia, soția nu merită asemenea comportament. Nu merită să devină o umbră a intereselor și a egoismelor lui. Nu merită să trăiască în minciună și suferință.
Pentru orice problemă există comunicare sinceră. Dacă îi pasă cu adevărat va căuta o soluție, fără a evada. Dacă nu mai vrea să fie cu această femeie, va opri totul, fără a trăda.
© De Vorbă cu Tine





