Dacă inima ta poate iubi total, să nu îți ceri scuze pentru asta

Există femei care știu să iubească. Sincer, puternic, din toată inima. Care se dedică unei relații, care trăiesc intens toate emoțiile și care dăruiesc, la rândul lor, aceeași dragoste și atenție pe care o au în suflet. Dacă ești și tu astfel, nu trebuie să-ți ceri scuze pentru asta.

Să nu-ți ceri niciodată scuze pentru sinceritatea ta. Ea va fi cartea ta de vizită. Nu-ți va fi frică niciodată să spui adevărul, să te deschizi în fața unei persoane, să spui ceea ce simți cu adevărat. Nu-ți vei ascunde sentimentele.

Vei vorbi despre ele așa cum le simți, cum le vezi și le înțelegi. Vei depăși toate dificultățile, vorbind deschis despre lucruri care te atrag, dar și despre lucruri care nu îți sunt pe plac. Vei convinge prin blândețea din ochii tăi.

Să nu-ți ceri niciodată scuze pentru fidelitatea ta. Și ea va fi cartea ta de vizită. Tu ești femeia care se dedică unui singur bărbat, care știe să iubească din suflet. Tu ești femeia care știe să fie alături de cel drag la bine și la greu, să-l susțină și să-l respecte.

Pentru tine devotamentul față de persoana iubită înseamnă foarte mult. Aștepți același devotament și din partea celui pe care îl iubești. Ceri responsabilitate, asumare, încredere. Ceri să existe o reacție, atunci când este nevoie de ea.

Să nu-ți ceri niciodată scuze pentru iubirea ta. Pentru felul în care ești atentă cu partenerul tău. Pentru faptul că ești bună cu el, respectuoasă, grijulie, empatică și atentă. Pentru faptul că-l alinți și îl dorești aproape de tine.

Pentru că te-ai atașat de sufletul său bun

Ai toate motivele să lupți pentru o iubire mare, să treci dincolo de interpretări, să îmbrățișezi un om alături de care te simți acasă. Ai toate motivele să cedezi, să explici și să înțelegi. Să nu pleci la primul moment complicat.

Nu îți cere scuze pentru limitele altora, pentru slăbiciunile lor, pentru trădările prin care au trecut și frica față de necunoscut. Poate că îți este frică și ție, dar inima ta va depăși obstascolele, va păstra doar emoțiile sincere.

Așa se manifestă trăirile tale interioare, sentimentele tale, dragostea ta totală. În acest fel simți să transmiți aceste emoții sincere omul om drag, pentru că el este bărbatul care merită. Ți-a demonstrat de atât de multe ori că are rost.

Chiar și dacă ar fi fost cineva care nu ar fi meritat iubirea ta, să nu îți ceri scuze pentru că ai sperat că această poveste va funcționa. Ai dorit mai mult, ai luptat și ai demonstrat că poți să te atașezi de un om, poți să te implici total.

Să nu-ți ceri niciodată scuze pentru faptul că ești o persoană bună, empatică, iubitoare. Energia ta este molipsitoare. Sufletul tău este curat, inima ta bate cu încredere de dragul unui om. Vrei să oferi fericire și empatie, continuă să faci asta.

Nu îți cere scuze pentru tot ceea ce este trăit, simțit, prețuit. Rămâi la fel de puternică, de sinceră, de iubitoare.

© De Vorbă cu Tine